93. ŢINE APROAPE O LEGATURA
EMOTIONALA CU OAMENI, LOCURI SI LUCRURI...
Bună dimineața, prieteni dragi,
Fiecare dintre noi, suntem
răscoliți de emoții, de câte ori se întâmpla sa luam contact cu anii
copilăriei, cu locurile in care am făcut primii pasi, oamenii ce ne-au mângâiat
sufletele, iar astăzi ne lipsesc, amintirile fiind doar câteva imagini șterse,
fragmente de voce...
Totul trece, de multe ori mult prea repede. Păcat. De
multe ori, când stau, in meditație, este imposibil sa nu îmi amintesc de focul
făcut in vatră, cu vreascuri, cu coceni de porumb, bucăți de lemn de stejar sau
fag, crăpat cu securea, prin lovituri de maestru de către bunicul, tata,
bunica... Mirosul inconfundabil al focului, trosnetul vreascurilor in foc,
aromele mâncărurilor gătite in oale de pământ sau tuci, ma transporta in lumea
copilăriei, a amintirilor, a regretelor ca au trecut mult prea repede.
Cu multa nostalgie mă întorc in timp, copil
fiind, când m-am întors in locul nașterii mele, când vorbele mi se înecau in
lacrimi, aducandu-mi aminte, revăzând imaginea unui copil de 5-6 ani, crescut
in Caransebeș, imbracat in straie romanesti, încălțat in opinci, urcând prin
zăpadă la coliba lu' Uica Pătru... O imagine de vis.
Niciodată, nici o bucată din cea
mai buna pâine, bunătățile de pe mese la cea mai mare recepție la care am
participat, nu se compară cu"coleșa"( mămăliga) făcută, brânza friptă
la foc si carnea friptă in "brucă"( țepușă) .
Atunci, parcă
Dumnezeu a coborât si a binecuvântat oamenii si mâncarea. Niciodată nu am uitat
si nu pot uita, desi nu mă uitam in oglinda, straiele, căciula din blana alba
de miel cu panglică tricoloră. Cred si sunt convins, că atunci iubirea de neam
mi-a intrat in suflet in ființa mea, storcandu-mi cate o lacrimă, de cate ori
revăd locuri, oameni, obiceiuri...
Chiar dacă multi au rămas doar niste nume
dragi, in sufletul meu, chipurile lor, înrămate ca icoanele bisericești, ce îmi
dau puterea de a iubi fără reținere, portul si graiul nostru românesc.
Am umblat
in multe locuri frumoase, cu câmpii, dealuri si munți, ape curgătoare, lacuri,
construcții cu arhitectura deosebita, dar nimic parcă nu avea suflet. Când
revin si revăd munții nostri , apele repezi si cristaline de munte, cu
păstrăvii strălucind in soare, mămăliga mare si galbenă ca luna plină, parfumul
inegalabil al frumuseților românești, printre "nodurile" din gât,
spun mândru, liniștit, "am revenit acas" si voi rămâne aici, până
când voi ajunge in steaua mea, care sigur o sa fie plină de flori de "Nu
mă uita", de Cicoare, de galbenul spicelor de grau si roșul macilor din lanuri, arătând lumii ca românii sunt veșnici, iubitori de neam.
Am scris
aceste rânduri, așa, sub această formă si ca o mândrie personala, dar ca un
respect pentru cel ce nu poate fi uitat, numele lui este pronunțat cu drag de
fiecare copil, TATA, care cu 35 de ani in urma, tot in aceasta zi a Sfinților
Trei Ierarhi, a plecat printre stele...
Au trecut multi ani, dar niciodată usile
sufletului nostru nu s-au închis, iubirea pazindu-le mereu, sa nu intre uitarea.
Si viata, plina cu amintiri
"balsam" pentru inima, este una din metodele de a "pune pe
fuga" stresul.
Zile minunate, in Pace, Lumina, Liniște si Iubire fara sfârșit.
Va
multumesc. Cu mult, mult, mult drag si dor,
același prieten al vostru si al nostru, al Românilor. Petre.
Articol scris de Petru Hinda
Si... pentru ca Tata, iubea aceasta melodie (pe mine cel mai mic dintre copii ma punea sa i-o cant, mai ales cand ii era dor de baiatul plecat departe,,,) o pun, ca un dar.... de aducere aminte...
Va multumesc, Alexandra Hinda
sursa:https://www.youtube.com/watch?v=ROeKww2N62A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu