marți, 31 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-94-

94. ÎNCETEAZA SA INCERCI SA SCHIMBI OAMENII...


Bună dimineața, prieteni dragi,

Tema pe care astăzi vreau sa o dezvolt, este una dintre cele care, de multe ori ne aduce nemulțumiri, discuții si chiar multe neplăceri. Știm cu toții, din experiență, ca in multe situații încercând sa ajuți pe cineva intr-o situație grea, deosebita, poți avea neplăceri. 
Încerc să relatez o întâmplare trăită de mine si un prieten. Intr-o noapte, in jurul orei 01.30' ne intorceam de la o convocare. Era o toamna târzie. Vremea si vantul foarte rece. Pe trotuar, de-a latul, un bărbat cu fata in jos, bloca trecerea. Având impresia că poate ii este rău, am încercat sa il ridicăm, sa il întrebam dacă are nevoie fe ajutor.  Surpriză. Un strigăt de disperare : "ce vreti, betivilor. Lăsați-mă sa dorm." A răsunat toată strada. Am plecat, lasandu-l in somnul lui provocat de excesul de alcool. La câțiva metri mai încolo, am întâlnit un polițist care pățise la fel. Aștepta o mașină să il ridice.
Am mai trăit si alte întâmplări. Contrariat, discutând cu mai multi prieteni, citind mai mult in legătură cu astfel de situații, am înțeles că oricât de corecți suntem, nu trebuie să încercam să schimbam comportamentul cuiva.  
Am trăit in colectivități, in medii diferite si nu am mai dat sfaturi, ajutor,  celor care nu mi le cereau, facandu-mi cunoscută hotărârea.
Dacă stam in parc pe o banca, citind sau doar inspirând aer curat, vedem fel de fel de reacții ale oamenilor, a copiilor. Mergând cu nepoțica, îmi spunea de multe ori ca cineva a aruncat o hârtie, coji de fructe, țigări. Încercările de atentionare fiind ineficiente, am adoptat un alt principiu. Luam hârtia sau cojile fructelor si le puneam intr-o punga, aruncând punga in coșul de gunoi de lângă banca celui in cauza. Mi-am auzit multe, dar nepoțica mea a învățat regula.
In situații mai grave, ajutand, am primit reproșuri. Oricât am incerca să schimbăm pe cineva, nu reușim, dacă obiceiul nu a creat un reflex de a respecta o lege. Este stiut ca relațiile dintre oameni se bazeaza pe minciună, pe falsul sentiment că tu ai avea aceeași opinie ca ceilalți, pe ignoranța față de greșelile repetate, care se pot corecta ușor a celor de lângă tine, pe obligativitatea de a-ți schimba opinia, să corespundă cu a celor de lângă tine, si .. multe altele .
O persoană poate fi schimbată COMPLET (în rău sau în bine) depinzând incredibil de mult de cei din jur.
E foarte neplăcut să fii "bănuit" ca faci pe deșteptul, ca le știi pe toate. Pentru cei ce nu au încredere in ei, este descurajant. Așa se poate confirma sau distruge o prietenie, un colectiv. Renunțând la pornirile mele de a ajuta oamenii, fara a mi se cere, am o permanentă strângere de intimă, dar mă abțin. Mi-ar placea mult mai mult, ca intre noi oamenii sa existe mai multa înțelegere, mai mult umanism, dar se pare ca inca mai trebuie lucrat in acest sens. Păcat... Oricât de bun, de înțelegător am fi, tot este cineva care ripostează dar, sa nu ne pierdem speranta. Sunt lectii de viață. Daca intr-un centru comercial, mai multi vând același produs, iar unul își permite din umanism, din dorința de a ajuta pe cei mai nevoiași si scade prețul, vor apărea discuții de genul : produsul lui "X" sau "Y", e prost, e calitate îndoielnică sau mai mult, ala este un șarlatan ...
De multe ori, cei deranjați de bunătatea ta, căuta sa te izoleze. Nu renunța, alegeți prieteni, parteneri de drum la fel ca tine. Nu trebuie sa ne umilim. Romanii spun : "capul plecat, sabia nu-l taie !". E drept, dar ne umplem de țărâna, de umilință.
Am hotărât să nu ma complac, in medii in care cineva vrea să îmi impună puncte de vedere care le socotesc nedemne, preferând mai bine sa plec, sa mă dezvolt singur, păstrând relația cu cei ce îmi împărtășesc părerile, cei ce au convingerea ca a fi bun, mai uman, nu înseamnă slabiciune.
Va rog, nu va consumați timpul, bunătatea daca vedeți că va loviți de refuzuri. Așteptați sa fiți rugați. Astfel, nu pierdem energie si nu ne lasam prada stresului.

Va imbratisez cu toată dragostea, prețuirea, prietenia. Bucuriile vieții sa va însoțească in viață.  Cu mult, mult, mult Drag si Dor, același prieten vechi, neimbatranit de vreme. Petre.

articol scris de Petru Hinda

luni, 30 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-93-

93. ŢINE APROAPE O LEGATURA EMOTIONALA CU OAMENI, LOCURI SI LUCRURI...




Bună dimineața, prieteni dragi,

Fiecare dintre noi, suntem răscoliți de emoții, de câte ori se întâmpla sa luam contact cu anii copilăriei, cu locurile in care am făcut primii pasi, oamenii ce ne-au mângâiat sufletele, iar astăzi ne lipsesc, amintirile fiind doar câteva imagini șterse, fragmente de voce... 
Totul trece, de multe ori mult prea repede. Păcat. De multe ori, când stau, in meditație, este imposibil sa nu îmi amintesc de focul făcut in vatră, cu vreascuri, cu coceni de porumb, bucăți de lemn de stejar sau fag, crăpat cu securea, prin lovituri de maestru de către bunicul, tata, bunica... Mirosul inconfundabil al focului, trosnetul vreascurilor in foc, aromele mâncărurilor gătite in oale de pământ sau tuci, ma transporta in lumea copilăriei, a amintirilor, a regretelor ca au trecut mult prea repede.  
De multe ori, când zăpada si gheața umple străzile orașelor, ma întorc in timp si revăd cum in fata fiecărei case, pe întreaga fațada de la drum, se curata totul, rămânând doar pământul curat. Ma întreb cum de se putea atunci ? Raspunsul vine cu rapiditate: atunci când îți iubești si respecți pământul, când o lacrimă ti se strecoară intre gene, când inima ti se zbate cu putere in piept, esti si simți...ca ești Om. 
Cu multa nostalgie mă întorc in timp, copil fiind, când m-am întors in locul nașterii mele, când vorbele mi se înecau in lacrimi, aducandu-mi aminte, revăzând imaginea unui copil de 5-6 ani, crescut in Caransebeș, imbracat in straie romanesti, încălțat in opinci, urcând prin zăpadă la coliba lu' Uica Pătru... O imagine de vis. 

Niciodată, nici o bucată din cea mai buna pâine, bunătățile de pe mese la cea mai mare recepție la care am participat, nu se compară cu"coleșa"( mămăliga) făcută, brânza friptă la foc si carnea friptă in "brucă"( țepușă) .
Atunci, parcă Dumnezeu a coborât si a binecuvântat oamenii si mâncarea. Niciodată nu am uitat si nu pot uita, desi nu mă uitam in oglinda, straiele, căciula din blana alba de miel cu panglică tricoloră. Cred si sunt convins, că atunci iubirea de neam mi-a intrat in suflet in ființa mea, storcandu-mi cate o lacrimă, de cate ori revăd locuri, oameni, obiceiuri... 
Chiar dacă multi au rămas doar niste nume dragi, in sufletul meu, chipurile lor, înrămate ca icoanele bisericești, ce îmi dau puterea de a iubi fără reținere, portul si graiul nostru românesc. 
Am umblat in multe locuri frumoase, cu câmpii, dealuri si munți, ape curgătoare, lacuri, construcții cu arhitectura deosebita, dar nimic parcă nu avea suflet. Când revin si revăd munții nostri , apele repezi si cristaline de munte, cu păstrăvii strălucind in soare, mămăliga mare si galbenă ca luna plină, parfumul inegalabil al frumuseților românești, printre "nodurile" din gât, spun mândru, liniștit, "am revenit acas" si voi rămâne aici, până când voi ajunge in steaua mea, care sigur o sa fie plină de flori de "Nu mă uita", de Cicoare, de galbenul spicelor de grau si roșul macilor din lanuri, arătând lumii ca românii sunt veșnici, iubitori de neam. 
Am scris aceste rânduri, așa, sub această formă si ca o mândrie personala, dar ca un respect pentru cel ce nu poate fi uitat, numele lui este pronunțat cu drag de fiecare copil, TATA, care cu 35 de ani in urma, tot in aceasta zi a Sfinților Trei Ierarhi, a plecat printre stele... 
Au trecut multi ani, dar niciodată usile sufletului nostru nu s-au închis, iubirea pazindu-le mereu, sa nu intre uitarea. 
Si viata, plina cu amintiri "balsam" pentru inima, este una din metodele de a "pune pe fuga" stresul.
Zile minunate, in Pace, Lumina, Liniște si Iubire fara sfârșit.
Va imbratisez pe toți cu toată dragostea, prețuirea si prietenia, fără a pierde nici un moment in care sa vă amintesc ca si voi sunteți, energia mea.  

Va multumesc. Cu mult, mult, mult drag si dor, același prieten al vostru si al nostru, al Românilor. Petre.

Articol scris de Petru Hinda

Si... pentru ca Tata, iubea aceasta melodie (pe mine cel mai mic dintre copii ma punea sa i-o cant, mai ales cand ii era dor de baiatul plecat departe,,,) o pun, ca un dar.... de aducere aminte...
Va multumesc, Alexandra Hinda



sursa:https://www.youtube.com/watch?v=ROeKww2N62A

duminică, 29 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRSULUI-92-

 92. AMINTESTE-TI CA MEREU AI OPTIUNI...


Bună dimineața, prieteni,

Tema , " Aminteste-ți ca mereu ai opțiuni ", este cea care ne face sa realizăm că vin momente, in care trebuie sa facem o alegere si apoi apare deruta, încât nu știm sa hotăram ce sa alegem. De multe ori, analizând alegerea unui drum, o facem gândind la modul in care reacționează familia, cei apropiați, prietenii. Cred ca nimeni nu își dorește sa ignore familia, societatea, prietenii dar, atunci cand, alegerea este cu temeri, cu frica de a nu fi luați in derâdere, nu ne mai putem asuma răspunderea pentru alegerea făcută si dam vina pe cei din jur. Atunci când ne asumam faptele noastre,"trebuie" ținând cont de părerea altora, nu este o solutie mai buna decât "vreau", al nostru.
Fiecare alegere făcută cu sufletul, este făcută pentru noi, nu pentru ceilalți din jur.
O hotărâre luata de noi, mai mare, mai măruntă, are cea mai mare importanta pentru noi, reușind astfel sa ne urmam calea, aleasa cu mult înainte de a face analize mai profunde, generând consecinte asupra propriei noastre vieți.
Este perfect sa facem o analiza mai profunda, cu posibile consecinte, ce ar putea rezulta in urma unei alegeri dar, încrederea in hotărârile noastre, fermitatea, este cea care ne asigură ca am hotărât bine. 
La început, e mult mai greu sa hotăram fără să ne lăsam influențați, dar in timp, înlăturam toate fricile, temerile, lăsând rațiunea să ne ghideze, mai ales dacă nu ne-a trădat in timp. 
Dacă am văzut ca lasandu-ne influentati in hotărârile luate in timp, ne-au adus dezamăgiri, regrete, neîmpliniri, e bine sa schimbăm modul de abordare, pana când obținem rezultatul dorit, până ne simțim bucuroși, fericiți, impliniti, pentru ca tot ceea ce facem cu sufletul, ne ajuta sa intuim rezultatele, întărind încrederea in noi înșine.
Intotdeauna m-am bazat pe sfaturile ce le-am primit de la cei ce mi-au "zidit" personalitatea, cizelandu-mi sufletul, intarindu-mi personalitatea si cel mai mult ajutându-mă, să devin foarte ferm in hotărâri, susținând cele mai multe idei si hotărâri luate de către mine, intarindu-mi încrederea.
Fiecare dintre noi, avem diverse opțiuni, diferite moduri de acțiune, moduri de a face analiza, înainte de a hotări cum sa finalizam un obiectiv programat.
Opțiunile proprii, hotărârile, trebuie sa fie cat mai aproape de gândirea si sufletul nostru, ca totul sa ne aducă bucurie, împlinirea deplina.
Va doresc tuturor sa va păstrați si sa va dezvoltați încrederea in Voi, in reușită, in desăvârșirea fiecărei etape a vieții, a împlinirii ca oameni.
Atunci cand avem incredere in noi insine,dupa cum bone stiti, "stresul nu se intaleaza confortabil in viata noastra si pleaca." Atunci putem sa ne bucuram de o viata lipsita de stres.
Să vă bucurați si să ne bucurăm de cat mai multa Pace, Lumină, Liniște in suflet si înfășurați intr-un parfum de iubire, fără condiționări, dar si fără sfârșit.
Va imbratisez cu toată dragostea, prețuirea, prietenia, cu mult, mult, mult Drag si Dor, rămânând mereu acelaș prieten, vechi sau nou, funcție de percepția fiecăruia...  Petre.

Articol scris de Petru Hinda



sâmbătă, 28 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-91-

91. PASTREAZA UN JURNAL...


Bună dimineața, dragi prieteni,

Pentru eliminarea stresului sunt foarte multe metode de rezolvare. Una dintre ele este si cea mai simplă, ușor de aplicat, cu rezultate care ne vor aduce mulțumiri sufletesti. Este vorba despre păstrarea unui jurnal. In el, putem scrie totul, înșirând etape ale vieții, cu bune, cu rele, cu realizari si împliniri. După mai multi ani in care am ținut un jurnal al vieții, de zi cu zi, am hotărât să filtrez, sa separ momentele placute, de cele neplăcute. A împărțit jurnalul in două părți egale, socotind că nu putem nega nici șansele binelui, dar  nici cele ale întâmplărilor plăcute. La sfârșitul fiecărei zile, împart in doua, activitățile. In așa fel încât, dacă citesc cele doua părți, refac evoluția fiecărei zile. Periodic, răsfoiesc aceste jurnale, abordând in primul rand elementele pozitive, dar pentru a nu rămâne cu o imagine greșită, a perfecțiunii, răsfoiesc si " sectorul ", negativ, al nemultumirilor, care mă scutură, trezindu-mă din visare.
Așa reușesc sa ma redescoper, sa ma reinventez, sa mă regăsesc in limitele normalului vietii.
Mereu schițez pentru aducere aminte, vorbe de duh, ramase ca niste niste giuvaeruri vechi, de la înaintașii înțelepți ai noștri. Așa reușesc mereu, să împletesc prezentul cu înțelepciunea trecutului, dând astfel valoare mai mare rezultatelor. Socotesc firesc sa ne cunoaștem trecutul, sa trăim, sa pretuim din plin prezentul si sa avem puterea de a anticipa viitorul. 
Îmi cer iertare că am scris, dând viață modelului meu, dar așa mi-a fost mai ușor. 
Va rog, ca fiecare dintre voi, sa adoptați modelul pe care il considerati cel mai potrivit.
Fiind weekend inchei scurta mea scriere, dorindu-vă zile senine, cu lumina si pace in suflet, iubire necondiționată.

Va imbratisez cu aceeași dragoste veche, sinceră, cu prețuire, prietenie, drag si dor.


Mereu același prieten, Petre.

Articol scris de Petru Hinda

vineri, 27 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-90-

90. EXERSEAZA UN ZAMBET LARG...



Prieteni dragi, bună dimineața,

Sper, că închizând ochii, vedeți zâmbetul de fericire de pe chipul meu, pentru faptul că vă reîntâlnesc, cu sufletele voastre zambitoare, inca de dimineață.

Zâmbetul!!! Ce frumos suna, cat farmec produce in jur, cate suflete sunt mângâiate de un zâmbet sincer...si cata sanatate dam si primim, cu un singur zambet.
Știm că zâmbetul este un instinct, este un mod de a comunica, non-verbal. In alte scrieri anterioare, vorbeam despre necesitatea de a trata totul cu optimism. Zâmbetul este un rezultat al optimismului.
Zâmbetul este o expresie a starii de fericire, si nu presupune efort din partea noastră. Citind rezultatele unor studii despre zâmbet, in diverse articole, am aflat ca si fetușii zâmbesc, când aud glasul cald al mamei, iar bebelușii care se nasc orbi, încep sa reacționeze la vocea mamei, prin zâmbet in jurul vârstei de doua luni.
Se știe ca animale atunci când cineva le invadeaza spațiul, își arată dinții, ca avertisment ca s a intrat pe teritoriul lor, "cerand" astfel, sa fie eliberat acel teritoriu . Ca o preluare al acestui instinct, arătând dantura prin zâmbet, noi oamenii inlocuim amenintarea cu o chemare, fiind o evoluție in bine.
Zâmbetul este o parte foarte importanta a comunicarii. De cate ori se întâmpla sa ne întâlnim pe strada, in magazine, pe scări, in lift cu prieteni, cunoștințe, vecini si in mod firesc, instinctiv să zambim. 
Cunoaștem faptul ca in familie, intre prieteni, când cineva vorbește, ceilalți pot fi amuzați si zâmbesc, înțelegând fără cuvinte starea in care se găsește celalalt. In foarte multe situații, zâmbetul poate înlocui cu succes o conversatie verbala. In foarte multe situații întâlnim doua tipuri de zâmbete. Unele pot fi determinate de o situație care impune, dar se sesizează ușor falsul, efortul făcut pentru a zâmbi. Este un semn de amabilitate si curtoazie sociala. Va fi repetat in exact aceeasi forma, pentru inca o mie de persoane, daca o fotografie făcută, nu da prea bine. 
Un zâmbet natural, larg, cand miscarea spancenelor, a pielii de pe frunte, plus ochii semi-deschisi, pielea se increteste in jurul lor, colturile sprancenelor care coboara putin. In cazuri de extrema incantare, capul se lasa putin pe spate. Acest zâmbet este irezistibil. Un factor important este cât de bine se produce un zâmbet arcuit, o semilună largă care să dezvăluie dinţii, dar nu şi gingiile, şi care să-ţi facă şi ochii „să râdă”, sa arate bucuria, clipele de fericire si astfel zâmbetul va aduce o valoare considerabilă vieţii sociale şi chiar experienţelor romantice. 
Zâmbetul nu numai că ne face să ne simţim bine, dar este şi fundamental, pentru apropierea între oameni, ajută la întărirea relaţiilor şi creează o legătură mai puternică între persoane.
În perioada în care trăim, zâmbetul nostru poate fi văzut de mii şi mii de oamenii – datorită unor reţele de socializare, iar unii dintre ei pot fi viitorii noştri angajatori, colegi de birou sau chiar parteneri de viaţă. 
Zâmbetul la fel ca si ochii, este oglinda sufletului, care completează căldura acestuia. 
Zâmbetul plin de sinceritate, de bucurie, de fericire întărește imunitatea organismului, ferindu-ne de probleme de sănătate. Un om cu sufletul plin de bucurie, liniște, scăldat de fericire, de realizări si împliniri ale sufletului, devine un om mai sănătos, mai atrăgător, mai prietenos. 
Sa ne bucuram de fiecare clipă a vieții, să intampinam totul cu echilibru, cu răbdare si dăruire, scăpând astfel de stres. Seninătatea zâmbetului, a privirilor, a sufletului, ne crează o stare de bine, atât noua cât si celor din jur: familie, prieteni, vecini, cunostinte . Si sa exersam zambetul ca sa il putem folosi ca remediu impotriva stresului...
Vă imbratisez cu sufletul zâmbind, cu toată dragostea, pretuirea, prietenia, cu Drag si Dor.
Va doresc tuturor ca cei mai buni prieteni să vă fie Pacea, Lumina, Linistea sufletească, să vă răsfățați in iubire fără sfârșit si necondiționată.

Cu mult, mult, mult Drag si Dor, vechiul vostru prieten, ... Petre.

Articol scris de Petru Hinda

LUNA NOUA IN VARSATOR, 28 IANUARIE 2017

Buna dimineata. 
Va ofer in continuare o expunere interesanta despre Luna Noua in Varsator, din 28 ianuarie. 

Va multumesc !

Alexandra Hinda





LUNA NOUA IN VARSATOR – 28 IANUARIE 2017, ORA 2: 07, ORA ROMANIEI – :” CONEXIUNI MAGICE, COMPLOTURI”

“Si atunci veti vedea de ce in locul vechiului mit despre Osiris-Isis poate veni mitul cel nou despre Isis si de ce pentru omul epocii prezente sunt necesare amandoua, impreuna; de ce la cuvintele care rasuna spre noi din Egiptul antic, de la statuia din Sais: Eu sunt Universul, eu sunt trecutul, prezentul si viitorul; valul meu nu l-a ridicat inca nici un muritor –, de ce in aceste cuvinte trebuie sa se imbine un altul, de ce azi aceste cuvinte nu mai trebuie sa sune in mod unilateral, doar spre sufletul uman, ci sa fie insotite de cuvintele: Eu sunt omul. Eu sunt trecutul, prezentul si viitorul. Valul meu ar trebui sa-l ridice orice muritor.” Rudolf Steiner

Fiecare faza de Luna Noua are loc intr-un semn zodiacal, iar mesajul ei este in deplin acord cu semnul respectiv, tot faza de luna noua este asociata cu noi inceputuri sau cu o noua abordare a unei probleme, a unui domeniu specific vietii noastre. Trebuie sa intelegem ca fiecare Luna Noua pregateste, o cale noua, in acord deplin cu semnul si casa astrologica activata.
Luna Noua aduce pentru noi un timp de initiere, Universul trimite asupra noastra o energie cu o carte de vizita “ de noi motivatii, noi provocari, noi activitati, idei noi, intelegeri noi, afaceri noi, practici noi, oameni noi, locuri noi, lucruri noi”. Este o carte de vizita astrala, cu care putem accesa acel domeniu de viata in care apare semnul Varsatorului. 
Energia Varsatorului este echipa, grupul, comunitatea din care facem parte, iar simbolul lui este o femeie sacagiu, care revarsa “curentii rapizi de energie” ai unei vieti noi. 
Aceasta “apa astrala”  a Varsatorului este un simbol al iubirii universale, care raspunde tot timpul la nevoile celorlati, este fraternitatea, este dorinta de a considera fiecare fiinta pe care o intalnim, ca pe o sora sau un frate, care au nevoie de ajutor si iubire. 
Energia Varsatorului pune un accent deosebit pe individualitate, unicitate, excentricitate, inventivitate, neobisnuit, atrage noul, promoveaza schimbarea radicala. 
Aceasta Luna Noua in Varsator, ne cere sa credem in visele noastre, sa facem un salt catre ceva nou, sa indraznim sa fim noi insine. Prin aceasta lunatie, Universul face trimitere la grupuri sociale, companii, asociatii, interese de grup, responsabilitatea individuala fata de grup, prietenii, inovatii, altruism, stiinte oculte in special, astrologie. Are idei avansate si intuieste noile formule sociale.
Daca semnul lunatiei ne arata ce posibilitati avem, casa astrologica activata, arata domeniul de viata adus in centrul atentiei.
Acuma, verbul “a intelege “, verbul magic al Varsatorului este conjugat in toate modurile posibile in casa III, iar oportunitatile tin de comunicarea, cuvant, gand, tipar mental, rude, tinerii, se poate sa intelegem ca trebuie sa fim oameni, sa acceptam diferentele dintre noi in mod pasnic, cu rabdare si intelegere. Aceasta lunatie trezeste si pune in valoare curiozitatea mentala, inventivitatea, agitatia sterila si dezordonata, mai multe activitati care nu-si ating telul, nestatornicia, siretenia. Acest domeniu de viata este intens mental si poate fi utilizat in doua sau mai multe directii, unele tin de oamenii care isi obosesc mintea, creand si gandind, in timp ce altii utilizeaza ideile altora, inseala usor prin cuvinte. 
Semnul Varsatorului, mai mult decat orice alt semn zodiacal, este legat de umanitarism, putand deveni chiar extremist. Acuma, aceasta lunatie in Varsator si in casa III, poate amplifica tendinta de a propaga cu forta anumite idei, concepte, reguli de zi cu zi, fara a avea nimic de a face cu simtul practic.
Unde apare semnul Varsator apare si implicarea cu “masele” si ne putem astepta la o amplificare a opiniilor celor multi, presa, toate mijloacele de difuzare de stiri si informatii, retelele de comunicatii, computer, telefoane, televiziune, opinii publice, invatamant, aspecte referitoare la libertatea de exprimare.
Aceasta lunatie favorizeaza relatiile utile, prieteniile folositoare, demersurile facute in vederea primirii unui sprijin important au intotdeauna norocul sa se implineasca, pareri legate de evenimentele trecute si cercetarea lor, relatii misterioase sau secrete, schimbari necontenite in domeniul opiniilor.
Saturn este conducatorul traditional al Varsatorului, iar acuma tranziteaza semnul Sagetator .
Saturn este Marele Pazitor al pragurilor, este Cel care sta in prag si nu te lasa sa treci mai departe. Fara Saturn, am fi fara limite din toate punctele de vedere. Putem visa o afacere, dar viziunea nu inseamna nimic, fara planificarea atenta a lui Saturn, putem visa o casa, dar fara munca nu o putem avea, putem sa ne dorim o casnicie, dar fara lipiciul puternic al lui Saturn, relatia devine ceva destinat esecului.
In Sagetator, Saturn ne invata limitele tolerantei, libertatii, justitiei, vrea sa faca ordine in sistemul de idei, credinta, sisteme religioase, invatamant superior, sisteme filosofice, teologice, metafizice, politica, internet, mass-media.
Uranus in Berbec (eu sunt, individualitate, socuri, o gandire rapida ce respinge ceea ce este prestabilit), guvernatorul modern al Varsatorului este in opozitie cu Jupiter in Belanta (expansiune prin relatii, justitie corecta, diplomatie).
Dar Saturn este intotdeauna o cheie pentru  “regulile jocului” si pentru autoritatile, care impun aceste reguli iar in Sagetator devine batranul intelept care stie sa medieze acest conflict astral dintre Uranus in Berbec si Jupiter in Balanta, nu se sperie asa usor si persista in ceea ce este necesar. Astfel, zorii unei noi ere politice, culturale, justitiare, nu pot fi daramate de strigatele de indignare, de revolte si furie, de fel de fel de asocieri care scandeaza neadevaruri, de intrigi, jocuri ascunse, manipulari si luptele pentru putere, ( Pluto in Capricorn in careu cu Uranus si Jupiter).
In legatura cu Luna Noua in Varsator pe gradul 8:15 este asteroidul 1923 Osiris geadul 8:21 de mana cu asteroidul 42 Isis pe gradul 8:22, o conjunctie stransa si care da un ton inedit acestui moment astral.
In mitologia egipteana, Osiris este primul copil al lui Nut si Geb, si fratele lui Seth, Nephtys si Isis. Nasterea lui a fost insotita de multe semne si minuni care prevesteau maretia acestui rege bun si puternic, destinat sa aduca bucurie pe intreg pamantul. El este un Rege-Zeu care a civilizat Egiptul si omenirea. Ca rege, Osiris a iesit printre oameni si i-a invatat arta agriculturii, i-a ajutat in multe feluri prin inventarea artelor si stiintei, a dat nume lucrurilor. Osiris a dat legi bune si i-a invatat cum sa se inchine zeilor. A fost cel mai mare rege al Egiptului care a condus prin bunatate.
Isis a fost renumita pantru capacitatile ei magice, istoria Egiptului o prezinta ca una dintre cele mai mari zeite, a fost in acelasi timp zeita mama a carei dragostea se revarsa asupra copilului ei dar si asupra oamenilor, ea este cel mai bun exemplu de sotie iubitoare. In cartea mortilor, ea este considerata ca fiind datatoare de viata si hrana, protectie si devotament fara limite. Dupa ce a civilizat Egiptul, Osiris a lasat-o pe Isis ca regenta si a plecat sa civilizeze si alte popoare.
Cu cat poporul il iubea mai mult pe Osiris, cu atat Seth cel rau, fratele lui, il invidia mai mult. Cu cat omenirea devenea mai puternica si fericita sub conducerea lui Osiris, cu atat crestea dorinta lui Seth de a-l ucide si de a-i lua locul. In timpul absentei lui Osiris, fratele lui Seth a facut fel de fel de comploturi, pentru a lua tronul, dar nu a reusit. Reintors in Egipt, neincrezator in vorbele lui Isis despre comploturile fratelui sau, Osiris este ucis de 72 de conspiratori in frunte cu Seth. Acestia arunca sicriul cu corpul divin al lui Osiris pe Nil, dar sotia lui iubitoare si plina de devotament il gaseste cu ajutorul lui Nephtys, Anubis si Toth. Totusi, dorinta lui Seth de a scapa de Osiris nu este oprita de nimic si rupe corpul lui Osiris in bucati (14 bucati) imprastiindu-le in toata tara. Isis nu renunta, dragostea pentru sotul ei este imensa, reusind sa adune doar 13 bucati din corpul  sotului ei (penisul a fost mancat de pesti), a reasamblat cadavrul sufland viata in Osiris , face dragoste cu el si concepe un copil-Horus, prin asta ea uimeste astfel Zeii. Dar magia nu a durat si Osiris moare, astfel mitologia prezinta apa Nilului ca lacrimile lui Isis ce-si plange durerea, moartea sotului ei mult iubit, partea esentiala ramane totusi iubirea lui Isis pentru Osiris, conexiunea lor magica, bunatatea, puterile magice, refacerea unei parti lipsa din corpul lui si conceperea copilului lor. Dar Seth nu a fost dispus sa predea tronul Egiptului, tanarului Horus si, prin urmare, un tribunal de zei a trebuit sa decida cine era adevaratul rege. Procesul a durat optzeci de ani iar in cele din urma, Isis castiga tronul pentru fiul ei.

Aceasta Luna Noua in Varsator in conjunctie cu asteroidul Isis si Osiris indica nevoia de a intregi anumite situatii de viata, cautarea verigii lipsa, este un punct de iubire adevarata, de netagaduit, un devotament iesit din comun pentru partener, iubit, oameni, societate. Exista multa iertare in aceste zile , chiar si fata de infidelitate, exista o atractie pentru dragostea care vrajeste, intuitia este sporita, magia pluteste in aer.
In acelasi timp, acest moment astral poate aduce fel de fel de comploturi (mare atentie la Seth) , lacrimi, durere, pierderea cuiva drag, relatiile inselatoare sunt dezvaluite. Mare atentie, aceste comploturi, invidii, dorinta de putere anarhista, pot veni de la anumite grupuri (ziare, orice grup ce are legatura cu comunicarea pe scara larga, loc de munca, politica, partener, asociat, rude, prieteni), avertizarile primite nu sunt crezute (Isis si-a avertizat sotul ca fratele lui comploteaza impotriva lui, dar acesta nu a crezut, spunea: chiar fratele meu?).
Osiris este un arhetip al vietii si al mortii, iar eliminarea lui se face destul de urat, initial inchis intr-o cutie iar apoi dezmembrat si imprastiat de catre Seth, un arhetip al raului, intuneric, complot, manipulare, extremism. Asta poate arata, simboliza, un moment critic in societatea, grupul (Varsator) in care traim, pot aparea experiente extreme ce pot fragmenta si mai mult diferentele, ideile, crezurile, ar trebui sa fim atenti.
Aceasta lunatie ne cere sa fim oameni, sa acceptam diferentele dintre noi, sa fim toleranti, sa fim atenti la ceea ce propagam prin cuvant.
Isis si Osiris, un simbol al sufletelor surori nascuti din aceeasi parinti, ne indeamna sa ne trezim si sa intelegem, ca toti suntem copiii aceluiasi Dumnezeu.
Aceasta Luna Noua in Varsator canta despre iubire neconditionata, intalnirea sufletului geaman, uniune, devotament, bucati de informatii ansamblate intr-un intreg, gasirea verigii lipsa, un devotament iesit din comun pentru un crez, un ideal, societate, tara, neam. 
Orice planeta in Varsator vorbeste despre “ mai multi oameni” iar Luna Noua in Varsator in casa III, ne spune ca putem fi destuli de umanitari in procesul de gandire, cu toate acestea, un comportament imprevizibil poate soca pe toata lumea.
sursa:http://adriana-astro.com/luna-noua-in-varsator-28-ianuarie-2017-ora-2-07-ora-romaniei-conexiuni-magice-comploturi/

joi, 26 ianuarie 2017

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-89-

89. AMINTESTE-TI CĂ STRESUL ESTE O ATITUDINE...

Bună dimineața, dragilor prieteni,
Bună dimineața liniște, gânduri frumoase,

Știm cu toții ca in cele mai multe situatii , noi oamenii ne simtim acum agresati de foarte multi factori, fie de natura sarcinilor la serviciu, fie de natura financiara, fie datorită numarului mare de informatii si a schimbarilor foarte rapide de la o zi la alta.
Știm ca exista doua fațete ale stresului, una acuta, cealaltă cronica.
La inceput  apare alerta, alarma, dar pentru timp scurt, in care organismul isi poate asigura singur homeostazia.
Cand stresul devine cronic, e ca o picatura chinezeasca, iar capacitatile de adaptare ale organismului sunt depasite. Desi stresul nu este foarte intens, dar fiind zilnic cu un  program dificil de munca, o situatie grea, suparatoare in familie, o lipsa a banilor, apare sindromul de epuizare totala, de ardere. Atunci cand persoana nu mai este motivata, cand nu mai are energie,  este momentul in care, stresul devine o problema de sanatate.
In urma stresului cronic, sustinut poate aparea astenia, oboseala cronica, depresia, scad functiile intelectuale, concentrarea, apare izolarea afectiva si fizica fata de ceilalti, de membrii familiei, apar si tulburarile somatice. Cel in cauză nu mai are timp sa se alimenteze, apar probleme digestive, cardiovasculare, dermatologice. Oamenii ajung foarte greu la psiholog sau la psihiatru. De obicei merg la medicul de familie, care recomanda in primul rand un set de analize complet. Pacientul se "îndoapă"  cu medicamente si fel de fel de investigatii medicale, dar nu depisteaza cauza.
Poziția noastră in lupta pentru eliminarea stresului, trebuie sa arate o educație ferma.

Este necesara o schimbare mai profunda in gandirea noastra in ceea ce priveste atitudinea in general. Este necesara dezvoltarea conceptiei despre lume in general, despre valorile umane, materiale. Existenta trebuie sa se schimbe putin, pentru ca in principiu, noi oamenii ne-am obisnuit sa ne autoevaluam si sa evaluam si pe altii dupa ceea ce fac si dupa ceea ce au. Apare lupta necontrolată, in permanenta goana dupa performanta, sa facem sau sa profitam cat mai mult, sa avem cat mai mult, sa ne comparam cu ceilalti, desi nu totdeauna corect si obiectiv, crezând ca acesta este motorul principal al vietii. Abia atunci cand incepem sa intelegem ca, de fapt, valoarea vietii consta in ea insasi si ca este important sa traim, sa experimentam fiecare situatie in viata, ca trebuie periodic sa ne oprim si ne revizuim mai atent atitudinea. Cat timp contextul exterior nu poate fi schimbat, trebuie sa stam si sa privim in noi insine, sa mutam locul de verificare si control, in interiorul nostru.  E absolut necesar sa ne gandim care e de fapt sistemul de valori al nostru, al fiecaruia, sa stim ce ne dorim de fapt de la viata, care este menirea , care este atitudinea care ne da un echilibru fizic, psihic si social, cand fiecare ne simtim cel mai bine, ce am putea face ca sa ne simtim mai bine. In principiu, cand atentia majora este mutata in interior, se gasesc solutiile de rezolvare, de echilibru.
Impartasiti-va îngrijorările cu un membru al familiei, unui prieteni care aveți încredere.  
In urma studiilor specialistilor, aflăm ca sprijinul oferit de cei dragi, constituie in marea lor parte, o ocrotire împotriva tulburărilor ce pot fi asociate stresului. Un proverb spune ca un prieten adevărat iubește tot timpul , devenind chiar ca un frate care s-a născut pentru ziua necazului "... Trebuie sa evitam sa creem tot felul de scenarii, unele chiar catastrofale, fara nici un fundament. 
Un astfel de mod de gândire ne epuizează afectiv, iar toate temerile sa nu se întâmple niciodata. Este mult mai bine, să nu ne ingrijoram , să trăim mereu in temeri, frici, incertitudini, pentru ca fiecare zi, fiecare clipa este altfel, putând sa ne aducă îngrijorări sau din contră, soluții de rezolvare. In situația in care încrederea noastră in cei apropiați, prieteni, este scăzută sau inexistenta din diferite motive, ne poate ajuta credință. 
Sfantul Petru, spune: "Aruncaţi-vă toate îngrijorările asupra lui Dumnezeu, pentru că el se interesează de voi". Dumnezeu, prin rugăciunea noastră, prin credință noastră, ne oferă pacea, liniștea interioara, iubirea si sprijin in orice clipa de disperare, de necaz.
Stresul este de fapt un comportament sau o atitudine care nu am reușit sa o aliniem la cerințele, situațiile sau schimbările survenite din exterior.
Stresul trebuie privit ca o parte normala a vietii, care ne ajuta sa ne dezvoltam si sa crestem, insa doar in momentul in care ne impulsioneaza, ne da forta sa realizam ceea ce ne propunem. 
In principiu, noi interacționam cu exteriorul, cu lumea, in funcție de modul nostru de gândire, de experientele de viață, pe care am reușit sa acumulam, de credință si convingerile noastre, de multe ori limitate, preluate inconștient de la cei care au insemnat ceva pentru noi, de valorile noastre. 
Stresul este de fapt o reactie la un stimul extern, iar raspunsul nostru  este pana la urma o chestiune de atitudine / personalitate si care ne afecteaza in mod individual si diferit pe fiecare.
Sa incercam o definitie a stresului :
Stres= Ingrijorari zilnice, legate de aspectele vietii (loc de munca, relatii, copii, situatie financiara, modul de abordare, de intelegere, etc.)
Stresul permanent, de grad ridicat cauzeaza reale probleme de sanatate, daca nu avem capacitatea sa ne adaptam situatiilor dificile. Simtim  ca uneori ne este greu sa ne concentram, incat cu greu mai gasim rezolvari la sarcinile noastre curente, simtim iritare si nervozitate fata de situatii banale, ne pierdem rabdarea si rabufnim precum un vulcan, inima ne bate uneori cu putere, transpiram mult, avem insomnii, dureri de cap, suntem demotivati si fara chef , chiar si fata de activitatile care inainte ne faceau placere. 
Toate acestea, înseamnă stres si implica schimbarea de atitudine  in mod pozitiv. Totul în viață tine de atitudine, de percepțiile noastre si a modului de abordare, de acțiunile noastre, de convingeri si de fermitatea, cu care abordam fiecare caz, problema, eveniment sau întâmplare.
Pornind cu convingerea ca numai un mod de gândire pozitiv, de încredere in gândirea si fortă noastră, fara sovaire, totul capătă o rezolvare.
Sa ne păstram încrederea in noi, in cei dragi, familie si prieteni, credința, sa aducem Pacea, Lumina, Liniștea in suflet, iubirea necondiționată, fără limite si stresul nu ne poate tulbura liniștea. 
Va imbratisez cu toată dragostea, prețuirea si prietenia, cu speranta ca macar puțin din cele scrise va pot folosi.
Cu mult, mult, mult drag si dor,

" bătrânul prieten ", Petre.

Articol scris de Petru Hinda

CE REALITATE ITI CREEZI?



sursa:https://www.facebook.com/

miercuri, 25 ianuarie 2017

Despre energie...

Imi permit sa va ofer, celor care sunt interesati de astfel de informatii, RAPORT DESPRE ENERGETICA 2017. Lucruri interesante si de "spalat vederea" asupra lucrurilor din jurul nostru.

Va multumesc, Alexandra Hinda


Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=H6N_pYrqWAw&t=49s https://www.youtube.com/watch?v=L8SRyFC0HuQ https://www.youtube.com/watch?v=Y0BPIzuHMqk

DESPRE IUBIRE...

Astazi vorbim despre iubire, dar foarte putini o simt. Ar fi bine sa  gandim mai putin si sa simtim mai mult. Cum ? Lasand cale libera inimii, sa se inalte pana la creier. Acolo impreuna, alianta inima-creier, va face posibila o convietuire impreuna si vom gasi remediul potrivit, pentru ca orgoliul (el este vinovatul) sa nu ne mai impiedice in mersul inainte...  Doar asa Iubirea isi va putea face simtita prezenta in viata noastra, la adevarata ei valoare. Mai jos aveti in filmulet pe care va rog sa il urmariti cu inima si mintea deschise.
Va doresc zile senine, pline de Iubire, Pace si Lumina,
Va multumesc!
Alexandra Hinda


sursa:https://www.youtube.com/watch?v=NN-KP3frxSs&feature=youtu.be

marți, 24 ianuarie 2017

HORA UNIRII interpretata de Maria Tanase

Hai sa dam mana cu mana ...

sursa:https://www.youtube.com/watch?v=aU4P-kpz6f0

METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI-88-



88. GATESTE SI MANANCA LA LUMINA LUMANARILOR...

Bună dimineața, prieteni dragi,

Astazi, sărbătorim 158 de ani, de la Mica Unire, moment crucial in Istoria Poporului nostru si o sărbătorim an de an, cu bucurie in suflet. Doar am făcut aceasta scurtă aducere aminte, folosind ca un prilej favorabil pentru tema de azi, care are drept tinta, eliminarea stresului din viața noastră.

In obiceiul nostru spunem ca o masa cu lumânări este o masa festivă, sau o cina romantică. De cate ori îmi amintesc de copilăria modestă, de bunica noastră, care era tot timpul cu noi, iar părinții la muncă, îmi revine in minte in suflet, un înscris pe o bucata de material, cusuta cu dragoste si iubire, care suna așa " Curat si bine aranjat, faci din colibă, un palat!".

Noi copii eram mereu lângă ea, urmărind cum gătea, cu câtă ușurință si dăruire făcea totul...

In acea vreme, nu știam mult despre semnificatia si importanta lumânărilor, iar când aveam la masă câte o lumânare, știam ca așa erau lângă noi, cei care ne lipseau si ne supravegheau din ceruri.
Am înțeles mai multe despre faptul ca lumânarea este un simbol puternic, fiind recunoscută ca santinela energiei. Citind mai mult, muncind mai mult pentru evoluția spirituală, am înțeles mai bine ce înseamnă lumanarea si lumina ei. Voi încerca să fac doar câteva referințe, pentru a nu greși in cazul folosirii lumânărilor chiar la o simplă masă festiva.
Cand aprindem o lumanare, atat culoarea cat si forta ei vibrationala sunt activate, amplificate, astfel acestea sunt eliberate in zona din jur si ii influențează benefic pe cei din jur, aflați in acea zona.
Ca să folosim in mod corect terapia cu lumanari este necesar sa cunoastem o serie de pasi si asocierea culorii lumanarii cu efectele terapeutice.
Tonurile de ALBASTRU sunt linistitoare si purificatoare, influentand energiile spirituale;
Tonurile de ROSU influenteaza latura fizica si sunt stimulatoare si calde.
Nuantele de GALBEN influenteaza energiile mentale si servesc ca o punte, intre latura fizica si cea spirituala.
Lumanarea ROZ simbol al dragostei si succesului, al vietii curate si onoarei, al puritatii intentiilor, poate stimula imaginea adevarului si succesului.
Lumanarea PORTOCALIEeste simbolul bucuriei si creativitatii,
Lumanarea GALBENA si AURIE ajuta la implinirea dorintelor noastre.
Lumanarea VERDE este cea a progresului si miscarii, ea elibereaza energiile trupului si mintii.
Lumanarea VIOLET si lumanarea PURPURIE – simbolul spiritualitatii, trezind inaltarea si realizarea dorintelor spirituale,
Lumânările de culoare ALB, sunt cele mai indicate pentru ca sunt purificatoare. Un principiu cunoscut este si acela ca o lumânare folosita intr-un scop, nu mai trebuie folosită in altul.
Lumanarea ALBA provoaca purificare si trezeste speranta, cea NEAGRA este protectoare, folosita in meditatie, este stabilizatoare, iti optimizeaza responsabilitatea. 
Sa nu folosim niciodata lumanarile pentru a interveni asupra liberului arbitru al cuiva, pentru ca efectul de recul poate fi neplacut.
Un alt principiu este sa nu suflam ca sa stingem lumanarea deoarece suflatul, asemenea focului, este creator si nu trebuie folosita o forta creatoare pentru a stinge o alta forta creatoare. Se poate folosi o ceasca mica sau stingatoare din tabla in forma de con.
Pentru ca titlul este " Gătește si mănâncă la lumina lumânărilor", am inceput puțin invers, cu aranjarea lumânărilor pentru ca in asemenea momente festive, romantice, fiecare avem alte preferințe, atât la meniu, la băutura folosită funcție de mai multi factori. Un meniu preferat unui fiinte dragi mie ar fi cel de mai jos dar, fiecare dupa dorinta.

1.) Mușchi de vita la cuptor pe pat de legume.
2.) Paste cu sos Arrabbiata.
3.) Mix de fructe de mare
4.) Știucă umplută
5.) Lava cake

Daca ar fi dupa mine, eu as pune o lumanare pe masa , ca sa ne aduca aminte de oamenii ce s-au straduit sa faca Unirea Principatelor, in jurul ei ar fi paine coapta pe vatra, cu ceapa sparta de un pumn sanatos de roman, slanina, branza si ceva tuica, pentru ca asa au facut si stramosii nostri , cantand si jucand HORA UNIRII.  Dar asa cum v-am spus si alta data, fiecare dupa preferinte.

In speranța că măcar una dintre rețete este pe placul vostru,(cerandu-mi iertare de la cei cu o alimentație vegana, sau ovo- lacto-vegetariana), vă doresc momente de liniste , plăcere, petrecute in lumina lumânărilor si căldura sufletelor.

Vă îmbrățișez cu toată dragostea, prețuire si prietenia, cu mult, mult, mult drag si dor.


Al vostru prieten... Petre.

Articol scris de Petru Hinda

SURSA VIDEO:https://www.youtube.com/watch?v=-3scBilqLLA