METODE SIMPLE PENTRU ELIMINAREA STRESULUI -25-

 25. MANGAIE UN ANIMAL DE COMPANIE PRIETENOS...

Bună dimineata, prieteni, oriunde va aflați,..

Subiectul abordat astăzi, din ciclul , " O viață fără stres ", mi se pare super incitant.

Știm cu toții că singurătatea ucide liniștea, încrederea, dorință și puterea de a merge inainte,  generând tot felul de idei demolatoare, pana la anxietate. Știm, că in ciuda descoperirilor si dezvoltarea tehnologiei, au de suferit tot mai mult relațiile de suflet, intre oameni, intre oameni si animale, intre oameni si natură, crescând numărul celor ce își doresc o viață trăita in lumea virtuală, pe rețele de socializare, cu persoane ce își ascund adevărata identitate, ajungându-se la stabilirea unor false sentimente, dorinte si de multe ori contactul direct, față in față, este șocant, sau chiar devastator.

Îmi aduc aminte de copilărie, de câinele si frumoasele pisici, ce le aveam in curte. Pe lângă faptul că zi de zi, își arătau dragalasenia, iubirea nedeclarată, dar dovedită mereu, fara rezerve, fără ascunzișuri, absenta noastră pentru o perioada ceva mai lungă, devenea apăsătoare, deprimantă pentru ele. La întoarcere, dovezile de iubire, de apropiere erau dovedite sincer. Mi-aduc aminte de câinele copilăriei, care, la întoarcere, era atât de fericit încât ochii ii erau plini de lacrimi, iar dovezile de tandrețe, de bucuria revederii fără seamăn. Niciodată, dar niciodată, nu voi uita cum sărea îmbrățișându-ne, cum cu supremul lui gest de iubire ne lingea mâinile, fața, toate părțile descoperite ale corpului. Pisicile, mai lingușitoare, aveau o reacție de iubire la fel de adevărată, împleticindu-se prințe picioarele noastre, miorlâind parcă spunea : " bine ai revenit acasă, mi-era dor de tine si nu puteam sa îți arăt cat te iubesc!'. Toate acestea erau dovezi adevărate, fara urmă de falsitate, așa cum se mai întâmpla cu oamenii...

O să ma refer la doar două momente trăite, in situații deosebite.

Eram copii, o iarna năpraznică, cu zăpezi mari, încât bunicul si tata, au fost nevoiți sa sape un tunel sa putem ieși din casa, sa aducă lemne să ne incalzim . Eram cinci copii, dar iarna nu știa si își urma cursul ei. La un moment dat, unul dintre pereții casei s-a prăbușit iar vântul, sufla cu putere, fara milă. In prima fază, tata, a improvizat un perete din ceva material textil sa ne protejeze de furia vântului. Atunci, pisicile si câinele au dat înalta dovada de de iubire, de sacrificiu. Toți ne cuibărisem in jurul sobei unde era mai cald, iar prietenii, pisoi, pisici si câinele, ne înfășurau piciorusele , locurile vulnerabile ale corpului sa nu simțim frigul. Cum poți uita asemenea gesturi…?!Am reușit sa ne mutam intr-o alta locuință, dar nu putem uita caldura gesturilor lor.

Un alt episod... Bunicul nostru vânător fiind, era mereu însoțit de câinele casei, in toate situațiile, ajutându-l... Dintr-un an, bunicul nostru, a plecat la ceruri, in lumea fara de dor. Câinele a însoțit sicriul pas cu pas, împreună cu tot cortegiul. Zi de zi, părăsea curtea casei si mergea in cimitir, unde plângea, suferea câteva ore si se întorcea, acasă, lângă cei rămași. Totul a durat mai bine de un an, până când, a rămas pentru totdeauna acolo, in același pământ in care era bunicul, murise si el, dar nu și-a părăsit stăpânul. 

Anii au trecut, evoluția vieții nu ne-a mai permis la bloc, unde ne mutasem sa mai ținem un câine.

In urmă cu 10 ani, mutându-ne intr-o alta zona, unde spațiul privat ne-a permis să păstram un câine. Fetița, așa se numea cățelușa de numai 2 ani, o incrucisare intre un snautzer urias si un caine lup, cum ii numim noi, abandonată de stăpânii ce plecaseră din zonă. De la primul contact, relația intre noi a fost, ca întâlnirea a doi prieteni, după ani si ani de despărțire. A crescut, s-a maturizat, a avut rânduri de pui, îndrăgiți de toți cei din zonă, iar casele aveau cate un urmaș al Fetiței. Nepoțica mea, crescuse, dar la început speriata, nu se apropia de puișori, deși își dorea sa ii mângâie, sa se joace cu ei, de teama ca Fetita să nu o muște. E drept, nimeni nu se apropia ce cușcă pentru ca mama-Fetita, ii alunga, protejând puii. Apropiindu-ne de cușcă, împreună cu Maria, Fetița si-a dat acordul, ca ea sa ii mângâie puii, sa ii hrănească, sa se joace cu ei... Mare bucurie in suflețelul ei.. Primind si dăruind iubire, Fetita a rămas si trăit lângă noi. In ciuda încercării unor oameni ce nu cunosc iubirea acestor ființe, sa o otrăvească, salvată la timp a supraviețuit. Un accident nefericit, a impus amputarea unui picior, ca sa supraviețuiască. Condițiile bune si iubirea, sentimentele de prețuire au tinut-o lângă noi, până când intr-o zi, fiind plecați câteva zile(10), cineva, a "ajutat-o" sa moara. Nu am mai gasit-o.

Maria și-a cumpărat un Bișon Maltez, care a reușit să se cunoască de micuț, cu Fetita si să împrumute din bunătatea si blandetea  ei.

Ce mare păcat, ca nu  toți oamenii inteleg, ca ura, răutatea, durerea pot fi înlăturate dăruind suflet, mângâieri unui animalut de companie, care ne va întoarce înzecit gesturile.

Incercați si nu veți fii dezamăgiți, trădați sau uitați, nici voi, nici cei apropiați, ba mai mult, veți fi răsplătiți cu gesturi, trăiri ce nu pot fii uitate.

Pentru o viață liniștită, iubiți si prețuiți viața, sub orice forma se prezinta ea.

Dăruiți…. si primiti... infinit mai mult...

Cu mult drag, prietenie si prețuire, ...Petre.

Articol scris de Petru Hinda