Mesajul
secret pictat de Michelangelo în fresca „Crearea lui Adam”
Dintre
toate picturile de pe tavanul Capelei Sixtine, „Crearea lui Adam”
este cea mai impresionantă operă a lui Michelangelo. Marii critici de artă au
adus numai cuvinte de laudă acestei fresce, Vasari descriindu-l pe Adam doar la
superlativ, „Adam, al cărui frumusețe, postură și contururi sunt atât de
perfecte încât pare că a fost creat de Supremul Creator însuși și nu de pensula
unui muritor de rând”. Efectul vizual este unul senzațional, în
partea stângă, Adam, creația pură a lui Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai
înaltă energie din Univers. În acest fel prinde viață și puritatea emanată ne
face să credem că încă nu a căzut în păcat.
La
prima vedere fresca este de-o simplitate ieșită din comun, dar trebuie să ne
amintim că Michelangelo nu a fost doar un pictor oarecare ci un om complex cu
foarte multe cunoștințe pe care a dorit să le transmită umanității.
Complexitatea pictorului se observă din mesajul ascuns în creația sa, mesaj
care depășește puterea de înțelegere a celor mai mulţi dintre oameni.
Magnifica operă de artă a
fost creată între anii 1508-1512 şi a fost comandată chiar de Papa Iulius al
II-lea. Michelangelo a pictat-o fără asistență şi fără a ține cont de părerile
celor din jurul său. Aceasta este cauza pentru care diverse opinii
contradictorii s-au născut în cercurile oamenilor de știință. Scânteia sau
fluxul energetic dintre degetul creatorului şi cel al lui Adam se zărește atât
de bine încât am putea crede că opera sa este încărcată de o imensă energie
pozitivă. La o analiză minuțioasă s-a constatat că sfera în care este pictat
creatorul este izbitor de asemănătoare cu creierul uman. Oare ce a vrut să
transmită Michelangelo prin acest fapt?
Printr-o comparație
simplă a contururilor celor două imagini(forma creierului uman cât şi forma
sferei din care provine Dumnezeu) realizăm că spațiul este unul şi același.
Dumnezeu provine dintr-un mare creier (putându-se distinge componente complexe
din creier, cum ar fi cerebelul, chiasma optică, glanda pituitară, fisura
silviană, puntea lui Varolio sau măduva spinării. Iar eșarfa verde care coboară
în jos de la Dumnezeu aceasta urmează perfect calea arterei vertebrale),
identic cu cel uman şi de acolo i-a oferit viață primului om de pe Pământ.
O altă
ciudățenie este glanda pituitară, care se observa
atât de bine în fresca din Biserica Sixtină şi care este înfățișată de piciorul
unui înger. Se pare că Michelangelo a omis voluntar să-i mai picteze degetele
pentru a scoate în evidență cât mai bine această componentă importantă a
creierului uman.
Glanda
pituitară este o structură mică la baza creierului situată în
interiorul unei șei osoase protective. Ea este cea mai importantă glandă din
sistemul endocrin (hipotalamus, glanda pituitară, glanda pineală, glanda
tiroidă şi paratiroidele, pancreasul, suprarenalele, glandele de reproducere –
ovarele şi testiculele) . I se mai spune și glanda maestru (conducătoare)
pentru că îşi produce proprii hormoni, dar influențează de asemenea secreția
hormonală a altor glande. Această glandă controlează intestinele, vezica,
uterul, stomacul şi splina.
Şi atunci nu putem să ne
întrebăm decât care este mesajul codificat din spatele acestei opere de artă?
Oare maestrul Michelangelo a vrut să sugereze că Dumnezeu este o inteligență
deosebită, un creier care poate să pună în mișcare întregile legi universale,
sau pur şi simplu creatorul este doar în mintea umană?
sursa:http://eustiu.com/mesajul-secret-pictat-de-michelangelo-fresca-crearea-lui-adam/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu