46. CITESTE O POEZIE...
Bună dimineața, prieteni,
Bună dimineața, zori de zi,
Subiectul de azi, este unul
dintre cele mai frumoase, ...
De ce? Pentru că așa cum știm
toți, la inceput a fost cuvântul. Noi oamenii, singurele fiinte, ce putem
folosi cuvintele pentru a comunica cu ceilalți- oameni, animale... si foarte
important este că putem comunica si cu entitățile Marii Energii Universale, îngeri,
Sfinti si chiar cu Dumnezeu, prin rugăciuni si mulțumiri.
Plecând de la primii ani ai
copilăriei, după ce am inceput sa vorbesc mai bine, am învățat prima poezie,
rugăciunea oricărui copil, " Înger,
Îngerașul meu". Fiind atât de mândru si de pătruns că spunând rugăciunea,
voi creste mare mai repede. Așa s-a întâmplat.
Am crescut si am inceput școală,
ca fiecare dintre noi. Atunci am învățat o poezie despre MAMA, apoi despre
invatatoare si am înțeles cat de frumos poți transforma un gând, o simțire, intr-o
poezie. Draga noastră învățătoare, cu 60 de ani urmă, ne-a stimulat să spunem
cuvinte frumoase, din suflet, așa cum as numi azi, " versuri albe",
pentru părinți, bunici, pe care să le " recitam" in fata tuturor
părinților la serbări, la diverse evenimente. Așa ne-a dezvoltat gândirea,
vorbirea, stimulând sentimentele. Si azi, de cate ori îmi amintesc, ii
multumesc, chiar daca stiu ca este intr-o Stea, dar si in sufletul si amintirea
mea, a noastră.
Trecând anii, crescând, am
început să citesc. Am fost fascinat de poezie.
Am citit minunatele poezii ale Elenei Farago, Cățelușul șchiop”,
„Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”. Nu cred că la
varsta claselor primare a fost un copil care nu a plans , impresionat de aceste
poezii.
Anii au trecut, a venit vremea
primelor fioruri ale unor sentimente profunde, cand , alti poeți ai acestui
neam m-au cucerit cu versurile lor, Eminescu, Alecsandri, Minulescu, Goga, dar
preferatul meu a rămas pentru totdeauna, George Coșbuc. Au apărut alti poeți
minunați ca Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, caransebeșeanul
nostru, Sorin Titel, C.V. Tudor si multi alții.
Citind si trăind poezia, sufletul
nostru devine mai bun, încărcat de energie pozitivă...
Muzica este minunată, dar insotita de versuri, pătrunde mult mai profund in sufletul nostru.
Dacă analizăm mai profund viata,
dacă ne construim o cale de urmat dupa dorințele noastre, vedem că e o minunata
poezie ce ne umple sufletul.
Sa facem din viață o poezie, pe
care să o transformam in visuri împlinite. Chiar si bătrânețea devine mai
frumoasă, mai strălucitoare, citind sau chiar încercând să scriem, fara a avea
pretenția să ne numim poeți.
Încercați, așa cum am făcut si eu
si altii si viata va deveni o deosebită
grădină cu mulțumiri, împliniri si bucurii.
Vă imbratisez ca totdeauna, cu
toată dragostestea, prețuirea si prietenia,... Petre.
Articol scris de Petru Hinda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu