Bine v-am regasit!
Un mail mi-a atras atentia, in aceasta dimineata, pentru ca seamana foarte mult cu parerea mea, in ce priveste alimentatia in viata de zi cu zi, dar mai ales atunci cand ne confruntam cu o problema grava de sanatate, care ne pune viata in pericol.
Vi-l daruiesc in speranta ca va poate fi de folos voua sau celor dragi. Sunt lucruri stiute, sunt sigura, de fiecare, doar ca in aceasta "alergare haotica" dupa noutati (bineinteles sustinuta temeinic de reclamele facute prin toate mijloacele posibile), uitam lucrurile simple stiute de la parintii si bunicii nostri. Lucruri simple care ne-au "construit" sanatosi la trup, la suflet si la minte...
Mai uitam ceva... sau, nu ne gandim prea mult la aspectul acesta. Manipularea indreptata spre noi, prin intermediul "avalanselor" de reclame, de care ne izbim in fiecare zi, constienti fiind sau nu. Toti cei care fac reclame, vedete sau nu, sunt platiti generos pentru a le face ... Ei au buzunarele pline, iar noi buzunare goale si viata macinata de boala. Poate cu alte ocazii, va expun in detaliu cele spuse mai sus. Acum va las in compania mail-ului primit in dimineata aceasta, care mi-a stimulat putin, spiritul de "luptator pentru dreptate", pe care fiecare roman il are, chiar daca se mai odihneste din cand in cand.
Va multumesc! Sa aveti zile senine, cu sanatate si armonie.
Alexandra Hinda
"Unul dintre cele mai uşoare
lucruri pe care le poate face o persoană predispusă sau atinsă de cancer, este
să-şi adapteze dieta. Organizaţia Canceractive, înfiinţată de cercetătorul
britanic Chris Woollams, consideră că Dieta Curcubeu este cea mai eficientă în
lupta cu această boală, dar şi în prevenirea ei. Specialistul consideră că o
alimentaţie corectă este o armă extrem de importantă, care poate creşte şansele
de supravieţuire. Iată 12 alimente, conţinute în acest regim, care joacă un rol
esenţial.
Uleiul de peşte
Uleiul de peşte are rol de
antiinflamator, care reduce COX 2 (o enzimă ce apare în timpul inflamației) şi
capacitatea ei de a atrage hormonii negativi numiţi eicosanoide, care duc la
inflamaţie şi favorizează cancerul şi metastazele. Uleiul de peşte, în special
de hering, macrou şi sonon, conţine şi cantităţi importante de vitamina A,
foarte importantă împotriva cancerului. Studiile au arătat că un consum regulat
din aceste uleiuri duce la reducerea cancerului de prostată, sân şi colon. În
plus, mai conţin şi vitamina D, care este, de asemenea, de ajutor în lupta
împotriva cancerului.
Carotenoidele – morcovi, ardei şi
verdeţuri
Ardeii roşii şi verzi, caisele,
verdeţurile (cum sunt varza kale şi spanacul), cartofii dulci şi morcovii
furnizează carotenoide cu importante proprietăţi anticancerigene. Acestea se
transformă în vitamina A, în catitatea şi la momentul solicitat de corp. O
importantă sursă de carotenoide sunt şi algele Chlorella. Morcovii cruzi au un
conţinut ridicat de pectine, atât de folositoare florei intestinale. Iar un
ardei gras roşu este foarte bogat în vitamina C, chiar mai bogat decât
portocalele.
Ghimbirul
Ghimbirul proaspăt, crud, are
numeroase beneficii anticancerigene. Este un foarte puternic agent antiinflamator
şi reduce efectele enzimei COX2. De asemenea, scade nivelul glicemiei din
sânge, iar gingerolul conţinut de ghimbirul proaspăt ameliorează cancerul de
prostată, sân, leucemia şi altele. În plus, conţine numeroase vitamine şi
minerale şi este antiparazitar. Specialiştii recomandă un consum zilnic de
puţin ghimbir crud ras peste mâncare sau adăugat în suc.
Seminţele
Seminţele sunt pline de uleiuri
bune, vitamine în formă naturală (cum este vitamina E) şi fibre care-ţi asigură
o flora intestinală sănătoasă şi rezistentă.
Seminţele de floarea-soarelui
sunt bogate în zinc şi vitamina E. Zincul ajută vitamina C să-şi facă treaba şi
reduce timpul de vindecare. Doza zilnică recomandată ar fi de şapte-opt linguri
de seminţe pe zi, iar seminţele de floarea soarelui conţin şi puţin seleniu.
Seminţele de dovleac pot fi
amestecate cu cele de floarea soarelui între cerealele de la micul dejun. Cinci
linguri din fiecare soi asigură 20 mg de vitamina E, care inhibă dezvoltarea
celulelor cancerigene şi protejează celulele imunitare de radicalii liberi.
Vitamina E măreşte capacitatea de luptă a sistemului imunitar. Ideal ar fi un
aport de 300-600 mg pe zi, cantitate la care nu se poate ajunge fără suplimente
alimentare.
Seminţele de susan conţin
polifenoli unici care reduc presiunea arterială şi nivelul lipidelor.
Cercetările au demonstrat că aceştia pot combate inflamaţiile şi celulele
canceroase. Vitamina E gama tocoferol reduce inflamaţiile din tot corpul.
Polifenolii din susan şi in sunt transformaţi în compuşi care pot izola
celulele canceroase.
Nucile
Cinci nuci braziliene asigură
doza zilnică de seleniu. Acest este un foarte puternic agent anticancerigen.
Cantitatea de seleniu necesară în fiecare zi poate fi asigurată şi din opt
felii de pâine integrală, un ou organic sau un piept mare de pui. Seleniu mai
conţin şi tonul, ceapa, broccoli şi roşiile.
Nucile şi migdalele sunt un bun
adaos la dietă, deoarece conţin uleiuri bune şi fibre naturale. Potrivit
cercetătorilor de la Cancer Watch, persoanele care mănâncă nuci în fiecare zi
trăiesc mai mult.
Ciupercile
Există o mulţime de studii de
specialitate care au arătat că ciupercile supranumite „medicinale” (Shiitake,
Maiitake, Cordyceps) dau forţă sistemului imunitar şi luptă cu cancerul. Între
efectele demonstrate, se numără creşterea activităţii macrofagelor, stimularea
producţiei de limfocite, reducerea alimentării cu sânge a celulelor canceroase
sau reducerea cu până la 70% a tumorilor canceroase.
Roşiile
Potrivit specialiştilor de la
Harvard, între şapte şi zece căni de roşii pe săptămână reduc simptomele
cancerului de prostată cu 40% şi influenţează multe alte cancere, cum ar fi
cele de plămân sau de sân. Principalul ingredient este licopenul, iar doza
zilnică necesară ar fi de 25-40 mg. Această substanţă miraculoasă se mai
găseşte în căpşuni, ardei, morcovi şi piersici, dar o singură cană de supă de
roşii conţine 65 mg de licopen. Acesta ajută la reducerea grăsimilor rele şi
este un puternic antioxidant.
Legumele cu frunze verzi
Pe lângă avocado, fasole,
cartofi, caise, dovleac şi gălbenuş de ou, legumele cu frunze verzi furnizează
acid folic. Acesta ajută ADN-ul să se înmulţească corect, iar întregul complex
de vitamine B pe care-l conţin contribuie la lupta cu celulele canceroase. În
plus, legumele cu frunze verzi sunt o sursă importantă de sulforafani, care au
puternice efecte epigenetice.
Broccoli
Ca şi celelalte legume crucifere,
broccoli conţine fibre care ajută la eliminarea toxinelor. Mai mult, aceste
fibre sunt bogate în galactoză, care atacă agenţii distructivi din intestive,
fiind alimentul preferat pentru o floră bacteriană sănătoasă. Broccoli mai
conţinbe şi indol 3 carbinol, care modifică şi reduce acţiunea estrogenului
agresiv.
Usturoiul
Acesta este un aliment cu
adevărat miraculos. Ingredientele sale active, cum este alicina, par să oprească
răspândirea cancerului într-o mulţime de feluri, cum ar fi încetarea
alimentării cu sânge a formaţiunilor tumoroase. Usturoiul ucide microbii şi
reziduurile rămase după administrarea de medicamente. Este şi un puternic
antiinflamator şi conţine numeroase ingrediente active, cum ar fi seleniu,
triptofan sau agenţi pe bază de sulfuri, care atacă celulele canceroase. Doi
sau trei căţei de usturoi pe zi pot face minuni."
Sursa: mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu