41. SPUNE, " BUNĂ",
UNUI STRĂIN ...
Prieteni dragi, bună dimineața,
Foarte interesantă este viața, pe
care o trăim, dar multe aspecte ale ei, nu le înțelegem si le neglijam... Desi,
am trăit la țară, mai mult prin vacante, am fost fermecat de frumusețea
simplitatea si caldura întâlnită. De mic copil, când mergeam la rude, in satul
de munte, ascuns intre frumusețile răpitoare ale naturii, frumusețea portului
popular, caldura oamenilor, eram fascinat. La începuturi, când încă nu știam
cum trebuie sa ma comport in anumite situații, bunicii, părinții care ma
însoțeau îmi spuneau : " Să saluți toti oamenii mai in vârstă ca asa-i
frumos, să vorbești când cineva te întreabă ceva..."
Atitudinea oamenilor, căldura vorbelor spuse din suflet, lumina din priviri, gesturile de bucurie a
revederii, ma copleșeau.
Se întâmpla uneori sa ajungem cu trenul dimineața, imediat după răsăritul soarelui, când forfota satului era mare, când oile,
vacile plecau la pășune, gâștele si ratele la gârlă, însoțite de cate cineva,
de la copii pana la vârstnici, după caz...
Salutul, sau așa cum se spunea"
să dai binețe tuturor", nu lipsea...
Oamenii rămași acasă, bărbați sau
femei, ieșeau in fata caselor si curățau drumurile de bălegarul sau murdăriile
ramase pe uliță.
Mirosurile de fum al focurilor proaspăt aprinse, lătratul
câinilor, sunetul clopotelor, praful ce se ridica ușor in timp ce maturau, in
ciuda faptului ca înainte stropiseră, ma făceau sa rămân fără grai, cuprins de
vraja momentului. Drumul de la gara până la noi in sat, era destul de lung, 5
km, străbătând o jumătate din satul vecin. Toată lumea, cunoscuta sau nu, ne
dădea binețe, ridicandu-se in picioare, salutând sau răspunzând la salut.
Aceste amintiri, mi-au rămas in suflet asemeni icoanelor de pe pereții caselor,
in odăi, ale celor ce le sărutam când intram in biserică.
In oraș, la Caransebeș
obiceiurile au inceput sa dispară. Agitația oamenilor era mai mare, dar si
saluturile din ce in mai rare, doar intre cunoscuți... Ce vremuri...
Am crescut, eram elev al Liceului
Militar... Îmbrăcat in uniformă, mândru tare de reusita mea, ma duceam la rude,
mătuși, unchi, verișori, să ma vadă.
Aveam 16 ani si jumătate si mergeam singur
pe drum. Drumul care mi se părea lung de fiecare dată, atunci mi se părea
interminabil.
Vârstnicii satului, se ridicau, răspundeau la salutul meu si
intram in vorbă: " La cine ai venit ? De-al cui ești? Unde ești la școală,
la armata?"
Sute de întrebări, pungi cu tot felul de cadouri, de la fructe, la
oua, bucăți de cas, de brânză, sa am de la fiecare, dăruite cu dragoste.
Sute
de îmbrățișări si urări. Drumul părea nesfârșit. Eram de vreo 3 ore pe drum.
Văzând ca nu mai ajung, "Uica Pătru" cum ii spuneam unchiului meu, a
plecat spre gara cu căruța sa vadă ce se întâmpla.
Încărcat cu fel de fel abia
mai puteam merge. Noroc cu vremea ceva mai răcoroasă.
Intalnindu-ma am luat
drumul spre casă, care devenise mai ușor, dar cu saluturi fara număr, cu vorbe
si invitații din ambele parti, cu îmbrățișări.
Am rămas si azi in suflet cu
acele obiceiuri, acele trăiri, cu ochii mereu plini de lacrimi, de bucurie, ca
in aceleași vremuri...
Nu mai am rude apropiate acolo la tara, dar
intorcandu-ma acolo, oamenii m-au primit la fel, fara a ști cine sunt. Când au
aflat, parcă niciodată nu am lipsit si mi-am regăsit rudele, prietenii... Câtă
frumusețe sufletească... Am rămas cu acele obiceiuri, cu aceeași căldură, de
care nu vreau sa ma distanțez niciodată.
Cine a spus că veșnicia, bunul
simt, iubirea s-au născut la sat, aveau dreptate si nu au gresit cu nimic.
Dacă
vreți o viață fara stres, intoarceti-va acasă, la rude, la prieteni, in orașe
mai mici unde nici vântul, nici vremea, nici vremurile nu au ucis sufletele,
căldura, bunul simt si iubirea...
Cautati-le, umpleti-va sufletele si dăruiți,
totul, îmbrățișări, Pace , liniștea sufletului, iubirea necondiționată.
Iubiți
si prețuiți viața, așa cum va iubiți pe voi si pe cei apropiați. Doar aceste
daruri primite de la Dumnezeu, de la naștere, de fiecare din noi, ne pot asigura
liniștea si împlinirea totală.
Așa cum am învățat, așa cum am
rămas si îmi place sa fiu, va imbratisez cu toată dragostea, prietenia si
prețuirea. Mereu, al vostru vechi sau noi prieten, dar pentru totdeauna, Petre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu