Se lasă seara, in gandurile mele... Șuierat de vânt, picături de ploaie, raze de lumină, nori de tristețe, zâmbete de soare, se ascund și totuși se unesc ca într-un joc de lego.
Viața, e un cadou, un cadou primit de la
Dumnezeu. De la naștere, EA-VIATA este
modelata la început de catre părinți, apoi când creștem, de fiecare din noi, o
facem sa crească, să înflorească, să se maturizeze... Un vis frumos. De multe
ori, ne lăsam furați de zâmbetele false, aruncate ca zarurile în jocurile de
noroc, de când suntem adolescenți, creand o stare de confuzie bizară, de figuri
translucide, cu efecte paralizante, asemeni meduzelor... Dacă nu suntem destul
de echilibrati, de demni, responsabili de propria noastră viață, ne lăsam
amăgiți de vorbe goale, care, ulterior devin obositoare, otrăvitoare, chiar și
aproape ucigașe...
In viață trebuie să nu confundăm căldura, care
e diferită... Una este caldura sufletului, alta căldura blândă a soarelui, alta
este căldura din arșiță verii și toate incomparabile, cu flăcările incendiilor
sau ale focului iadului. Etapele vieții sunt destul de diferite, de confuze in
prima fază și cele ulterioare, până la atingerea înțelepciunii...
Orice om, de la naștere, pana la 2 1/2 - 3 ani, nu
realizează nimic, toate cele trăite, ulterior vor fi uitate . După 3 ani, începe…
O perioadă
de viață, cețoasă, din care vor rămâne frânturi de întâmplări trăite,
până către 6 ani. După această vârstă, in drumul vieții apar răscrucile,
intervenind o serie de elemente, învățate in familie, grădiniță, mediul
social...
Zumzet ca de albine, brațe
încărcate cu flori, mii de priviri, unele strălucind, altele înecate in
lacrimi, zâmbete, dar si tristețe... Curtea scolii era plina ca un furnicar, de la pitici, pana la
bunici... Primul clopoțel la început de viață, pe unii i-a trezit, pe cei ca
mine ne-a trimis intr-o visare retrospectivă... Prima zi de școală... Mă vedeam in urma cu 60 de ani... Un prichindel,
scund, slăbuț, cu un ghiozdan modest, din carton cafeniu in spate,... Nostalgia
mi-a smuls câteva lacrimi, ce îmi curgeau pe obraz, înlănțuite ca un șirag de
perle... Furat de trăirea clipelor de atunci, detașat de momentul inceputului
an școlar, al adevăratei vieți pentru nepoțica noastră, am fost adus in
realitate de glasul cald al Măriei... " Bunule, de ce plângi ? S-a
apropiat si mi-a șters o lacrimă... Surprins, am răspuns, scurt “de fericire”...
Ai crescut si, drumul vieții, plin de flori se desfășoară in fața ta, cu parfum
de fericire... Lacrimile mi s-au transformat imediat in flori, flori din raze
de soare, cu irizări de diamant... Am intrat in normalitate, cu promisiunea ca
voi reveni cu amintiri din viață cu bunele si grelele momente...
Fericit de cel mai inalt titlu primit in
viață, " BUNU' ", îmi aduc aminte de frumusețea sufletului unui
prieten, prea grăbit care a plecat in ceruri si care glumea, întrebându-mă :
" cum te intitulezi ? ". Ii
răspundeam, plin de mândrie : " BUNU ' MARIEI". Ne îmbrățișam,
zâmbind.... Ce frumoasă e viața, cu toate etapele ei, cu toate stralucirile și
înnourările ei... Închei cu promisiunea unei continuări.
Zile minunate, pline de soare, IUBIRE SI LUMINĂ.
Cu mult drag si prietenie, Petre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu