In noaptea de vineri Luna Noua
intra in zodia Racului: Universul te rasplateste!
În noaptea de vineri, pe 23
iunie, Luna Nouă în Rac aduce cu sine o răsplată a Universului şi marchează
începutul unui noi ciclu. În timp ce unii nativi vor primi daruri neaşteptate,
alţii se vor simţi recunoscători că s-au vindecat de boli.
Dorinţele se îndeplinesc
Luna Nouă în Rac reprezintă o
perioadă ideală pentru a-ţi îndeplini vise mai vechi şi obiective pe care nu ai
reuşit să le atingi până în prezent. Vei fi încărcată cu energia pozitivă şi cu
serie de sentimente puternice, specifice nativilor Rac. Vei preţui mai mult tot
ce ai lângă tine, vei fi recunoscătoare pentru orice ţi se oferă, iar în
relaţiile cu ceilalţi, tu vei face mereu primul pas.
Noi prietenii
Luna Nouă în Rac reuneşte
prieteni mai vechi, rude din toate colţurile lumii şi oameni care nu sperau că
se vor mai întâlni vreodată. De asemenea, multe persoane au şansa să intre în
contact cu oameni noi, să se împrietenească şi de aici să pornească legături
puternice şi parteneriate de viitor.
Planuri puse în practică
Este timpul pentru noi planuri de
viaţă, care să vizeze aspectele personaele, precum casa şi familia. Puterea
naturii îţi va da o forţă nebănuită, mai ales dacă eşti semn de Pământ şi te va
ajuta să îţi construieşti noi idealuri.
Răsplată din partea Universului
Acolo unde e loc de muncă, e loc
şi de răsplată. După ziua de 23 iunie, îţi vei permite să te răsfeţi mai mult,
să guşti din micile plăceri ale vieţii, iar meritele să îţi fie recunoscute.
Vei avea parte de o recunoaştere atât materială, cât şi spirituală. Mai mult
decât atât, dacă te-ai confruntat, în ultima perioadă, cu probleme de sănătate,
acum a sosit momentul să te vindeci şi să te bucuri de alinare.
Luna Nouă în Rac are loc cu
Soarele şi Luna în fuziune. De aceea, pe 23 iunie vor exista două energii care
vor forma un nou început, o nouă cale. Fiecare Lună Nouă aduce un timp de
iniţiere. Universul trimite o energie puternică şi semnale de vindecare,
iertare, acceptare şi înţelegere.
sursa:http://stireazilei.com/noaptea-de-vineri-luna-noua-intra-zodia-racului-universul-te-rasplateste/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu