Buna ziua, azi va propun un articol, ale caror randuri m-au incantat. Va rog, sa va faceti timp sa il cititi si sa cugetati la cele scrise...
Va multumesc,
Alexandra Hinda
Zece nevoi umane de care educatia
ar trebui sa tina seama
Avem cele zece porunci. In
complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in
copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate
varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest
moment al unui nou inceput.
1. Nevoia de a da un sens vietii,
la nivel elementar
Macar o data pe zi savureaza
faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le
ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a
trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca
viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care
te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.
2. Nevoia de improspatare
Dar respiratia si miscarea sunt
cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le
acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate
si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza
reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul
necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa
cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si
prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a
simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de
a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o
limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa
recuperam candoarea copilariei.
3. Nevoia de intrebare si de
mirare
Eram in copilarie intr-o
permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata
spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un
singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in
materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada
somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea
respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata,
a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii
raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa
dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de
curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o
inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de
identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura
ignorantei noastre.
4. Nevoia de indoiala si de
suspiciune
Ce poate fi mai uman decat
ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala
este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate
fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul
critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un
rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in
termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de
nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia
de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa
critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni
se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din
orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime
suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa
recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna
acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi
acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca
spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele
; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa
fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat
dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera
tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa
pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe
care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand
cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru
atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea,
pentru a testa vigilenta studentilor.
Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta,
opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un
spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de
fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul
nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne
exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au
inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul
unei poezii, a unui roman etc.
5. Nevoia de greseala si de esec
De cate ori am esuat pana sa
deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut,
ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem !
Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin
greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati
intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre
greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare,
facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau
psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii
sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica
educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul
copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun
parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne
stea mereu in fata.
O veche vorba latineasca de
intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva
continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o
precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a
semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general,
nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este
de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu
greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge
necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.
Istoria abunda in exemple de
greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori
cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe greseli si pe esecuri. O mare parte, poate cea mai mare, a
actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere
si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii
ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau
actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de
cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe
ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua
stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura
o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica
personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate
cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de
tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat
varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri,
aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura
profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele
situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul
literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.
Tinand seama de inevitabilitatea
esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec, intelegerea faptului ca esecul este normal ;
mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.
6. Nevoia de joc
Apreciez jocurile bazate pe
reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol
important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc
acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea
de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de
si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple
la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este
clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta.
Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama,
de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si
daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe
care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la
inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul
se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund;
si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat
il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar
fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi
altele decat cele la care te-ai gandit
initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant
decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al
omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie
traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea.
Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului,
chiar daca nu ajungi in varf. Mai e si
un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai
gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii
empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de
exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi
demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de
Pitagora.
Dar toata cautarea la care ne
referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia
noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa
valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.
7. Nevoia de identitate
Aici se afla o provocarea majora,
dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9
nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul
ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii
dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze
nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe
planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in
alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta
umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga
mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici,
strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari,
judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care
ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de
loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala,
una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si
istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi
oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati
mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii
de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de
construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat
natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie (
valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i
facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale
globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect,
toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale,
europene, occidentale si planetare ? Sa
le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii
Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala,
planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de
credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria
omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica
permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat
concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna.
Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua
configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor
probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre
diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane
diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ;
aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea
unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.
8. Nevoia de omenesc si de omenie
Identitatea este primul termen al
unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul
dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim
identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi
la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la
nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a
vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul
in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da
farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice,
nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti
copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul,
toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate.
Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a
alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata
subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele,
discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca
reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele
derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor
si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei
umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet
la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i
antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul
nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul
poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in
diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest
comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla
ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie
pentru ca « eu am spus intr-un fel iar
el a spus altfel ».
De la omenesc, nu e decat un pas
pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe
altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de
solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar
internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati
in razboaie de tot felul.
9. Nevoia de cultura
Omenirea a acumulat un imens
tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa,
filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie,
fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru,
stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si,
mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau
marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de
imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati
sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si
mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult
peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui
vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de
arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al
tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor
neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii
Watson-Crick a acizilor nucleici ? Oare pe la urechile cator copii,
adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin
? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui
tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi ? Va fi in stare educatia
publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de
contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de
diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce
sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de
servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot
da vietii lor ? Cohorte de oameni, unii
cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali.
Sa nu-ti fie mila de ei ? Sa nu-i
compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin
civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ? Care este nivelul de cultura al celor ce ne
conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?
10. Nevoia de transcendenta
Ne aflam aici la modul superior,
de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens
vietii. Etimologic, trans inseamna
dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara.
Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima
nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe
transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse
prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci
sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia
senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia
empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului
uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre
subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate
felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii
ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea
unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara
de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini.
Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii
umane) si transcendental (relativ la
achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea
apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii
care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii
elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i
decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent. In aceeasi ordine de idei, se poate discuta
despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului,
preconizate de Sergiu Celibidache.
Desigur, nu sunt acestea
singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai
neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si
ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si
studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam a doua nevoie evocata mai sus si sa ne
improspatam ?
Sursa: http://www.contributors.ro/editorial/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama/
