duminică, 9 aprilie 2017

LECTII DE VIATA DIN PROVERBE CHINEZESTI-7-

Cel care revine dintr-o călătorie, nu va mai fi niciodată la fel ca atunci când a plecat


Bună dimineața, dragi prieteni,

Am ales aceasta temă, având in vedere momentul, acum când se fac pelerinaje, in locuri sfinte in tara, in afara țării, in biserici, mănăstiri si chiar in propriile suflete. 
Ca in fiecare an, in preajma Sărbătorilor Pascale, călătoriile devin mai dese, mai multe, culegând odată cu florile primăverii mângâieri, din amintirile ce se derulează in mintea, inima si sufletul nostru, legate de  viața, de trăirile alaturi de persoanele care au fost lângă noi, atunci când încolțeau primii muguri ai credinței, a iubirii pentru oameni. 
Mi-aduc aminte de felul in care bunica ne spunea când ne pregăteam sa mergem la biserica: "nu sunt drumuri, locuri mai frumoase, ca cele spre Dumnezeu". Multe din vorbele ei nu le-am înțeles, copil fiind, dar le-am înțeles crescând. 
Eu, așa cum am mai spus, sunt un spirit liber, nimeni nu mi-a îngrădit sufletul, dorințele, având multă încredere in mine. Am cutreierat tara, in lung si in lat, de la șes pana in vârfurile cele mai înalte al frumoșilor noștri munți. Poate, si profesia de ofițer, ostaș iubitor si apărător al tarii, m-a ajutat sa fiu un "calator prin lume, prin sufletele oamenilor adevărați, a tuturor oamenilor". Am văzut si alte locuri, alti oameni, alte tari, am admirat frumusetile, locurile, dar niciunde nu eram in "apele mele". \De fiecare data, la fiecare întoarcere, retrăiam diverse momente petrecute, învățând din fiecare călătorie cate ceva, folositor in viață, pe care ma străduiesc sa nu le uit. 
Așa cum îmi aduc aminte de locurile copilăriei, de oamenii aceia simpli de la țara, de la care am învățat ce inseamna respectul, onoarea, demnitatea si iubirea de neam si tara. Crescând, am înțeles si vorbele bunicii. 
Analizand, cu experienta vieții acumulata in timp, la intrarea in biserica, la nunta, colegii, sefii din armată îmi spuneau că pot fi trecut in rezervă pentru această faptă. Nu m-am înfricoșat, ba chiar mai mult, toți cei din biserică, care știau ca sunt tânăr ofiter, ma îmbrățișau si pe mine si pe sotia mea, imbarbatandu-ma, ca Dumnezeu nu permite așa ceva, ca nu voi pati nimic. 
Așa a fost, așa este, nu s-a întâmplat nimic rău.  Este real, "nu sunt drumuri, locuri mai frumoase, ca cele spre DUMNEZEU".  
Prieteni dragi, avem încredere in forța noastră interioară, in sufletul si credința noastră. Banii, care astăzi, ucid sufletele multora care se lasă cumpărați ușor, fără a tine cont de valoarea "intelepciunii, care este singura moneda care are curs de schimb, pretutindeni ".
INTELEPCIUNEA nu se cumpăra, doar se câștigă de sufletele si mințile curate ale celor ce rămân demni, plini de onoare, de respect si iubire neconditionata, care este singura iubire, cu partea de Dumnezeire pe care o avem toți de la naștere.
Va doresc tuturor sa va bucurați de Pace, Lumina, Liniște in suflet, Iubire, prețuind necondiționarea sufletelor.

Este ziua FLORIILOR (ziua florilor), de aceea, ca un indemn sincer, va îmbrățișez cu toată dragostea, prețuirea, prietenia, sinceritatea si mistuitorul DOR.

Cu plecăciune si respect, pentru toate creațiile lui Dumnezeu, al vostru vechi prieten, care își păstrează sufletul tânăr pentru a rămâne cât mai mult lângă Voi. Petre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu