POVESTILE MARIEI

         Bună dimineața, amintiri,...

Ieri, am fost surprins, când, am văzut ca nepoțica noastră, Maria Theodora, era gânditoare, apatică, stând mai mult cu ochii închiși,...mimica fetei se schimba destul de des... M-am gândit cum să abordez împreună cu bunica, o discuție cu ea, pentru a-i înțelege starea si sa o amelioram cat mai repede...

Bunica, cu un ton blând, plin de căldură, a intrebat-o : te deranjează ceva, ești obosită, supărată, INGERUL MEU ? Zâmbind enigmatic, a început sa vorbească... "BUNI, cum poți sa crezi că nu mă simt bine ? Ma simt perfect, dar am căzut in " cazanul cu melancolie", cum îmi spunea BUNU', când eram mai mică...

Am stat cu ochii închiși, să revăd si sa retrăiesc totul de când eram un copilaș care se bucura, dar nu înțelegeam prea multe... Am revăzut cum copacii  își scuturau frunzele, care in cădere parcă dansau, până atingeau pământul... Iti mai aduci aminte, cum îmi curgeau lacrimile cand vedeam cate un om ca le călca... Mi-ai spus că frunzele nu simt durerea...atunci, am mers împreună in Parcul Copiilor, sa ne jucăm... Ce frumos a fost când adunam grămezi mari de frunze si apoi ne aruncam, împreună cu alti copii si părinții lor  in frunzele adunate...când le împrăștiam, le adunam la loc... Așa am învățat că e mai bine daca facem ordine, adunând frunzele in grămezi..". Oftând ușor, a continuat... ''toamna a trecut si a venit prima zăpadă... Am mers atunci in Parcul Botanic, unde m-am dat singură cu sania, coborând pe dealul, de 2-3 m, apoi ne-am tăvălit toți, bunici, părinți si eu in zăpada proaspăt căzută, am făcut " îngerași " in zbor, cu aripile deschise... câtă bucurie, placere, uimire de tot ce trăiam... Timpul trece, poate prea repede... a si venit primul Crăciun... Eram foarte emoționată... Primul  brad impodobit si cu ajutorul meu...BUNU' , a primit pe telefon un mesaj vocal...HO, HO, HO !!!  MOSU ' e in parcare, a zis BUNU' , grabindu-se să țină renii si sania...Peste puțin timp, la ușă era Mosu' ... Inima îmi bătea tare de emoția întâlnirii... A venit, asta însemna ca am fost cuminte... Când Mosu' a pus jos sacul, am fost surprinsă de nechezatul auzit din sac... Cerând un pahar cu apă, i l-am dus eu... Îmi era frica să nu il scap de emoție...

Când a scos căluțul din sac, mi se părea foarte mare...cum il atingeam, necheza... Câtă frumusețe, ce trăiri... Mosu ' grăbit, voia sa plece... Am spus cu o jumătate de glas, mulțumesc si l-am pupat pe obraz... L-am condus tinandu- l de mână până la ușă... S-a întors si BUNU'... I-am arătat ce am primit... Am avut curaj si am încălecat căluțul... celelalte mărunțișuri nu le mai băgam in seamă... A venit primăvara cu florile, de la ghiocei. brândușe. tămâioare, lalele... până la primul trandafir, roz..., trandafirul meu... Ce frumos... A venit Pastele,...primul iepuraș, cadouri...baloane in forma de iepuraș... Eram mereu intr-o continuă uimire, încântare...

Când am văzut prima nuntă, cu tineri frumos îmbrăcați, cu munți de flori...cum mi-ați povestit totul,.. apoi, intr-o alta zi, am văzut multe coroane si am înțeles ca asa sunt conduși bătrânii când pleacă in , " țara bătrânilor "... Doamne cum le credeam pe toate, până când le-am înțeles in timp, crescând... Acum, când le știu pe toate, mi-e dor și vreau sa revăd fiecare filmare, cu" întâlnirea " cu primul tren, primele valuri ale marii, prima tiroliană... Unde ești tu copilarie ? Mi-e tare dor de tine, dar știu ca viața merge mai departe, cu alte întâmplări si trăiri frumoase...' Oftând inca o dată, a concluzionat, " CE FRUMOASĂ E VIAȚA, DACA TE BUCURI DE TOT SI TOATE !"

AȘA, S-A INCHEIAT DISCUȚIA CU NEPOTICA NOASTRA...

Pe curând, cu o serie de povesti frumoase...scrise de Maria Theodora...

Cu drag, Petru Hinda