marți, 15 august 2017

 Buna ziua. Astazi va delectez cu informatii inedite, despre stangaci. Sunt interesata de acest subiect, pentru ca unul din nepotii mei foloseste mana stanga si am hotarat, de comun acord cu fiica mea, sa il lasam sa o foloseasca, fara sa il fortam in folosirea mainii drepte.  Poate ca informatiile de mai jos va pot folosi si dumneavoastra, in viata de zi cu zi. 

Va doresc zile senine si voie buna.
Va multumesc, Alexandra Hinda



15 CURIOZITĂȚI pe care nu le știai despre STÂNGACI

Nu sunt cunoscute încă motivele pentru care unii oameni se nasc stângaci. Pentru că cercetătorii nu au evidențiat niște cauze exacte, combinația complexă dintre genele moștenite și factorii de mediu este cea considerată ca fiind responsabilă pentru tendința oamenilor de a-și folosi mâna stângă. O altă teorie este cum că există o legătură între partea creierului care este mai activă și membrul superior folosit cel mai mult la motricitatea fină.

Foarte mulți oameni stângaci sunt considerați ca fiind printre cei care au revoluționat lumea. Câteva exemple ar fi Einstein, Leonardo Da Vinci, Bill Gates sau Barack Obama. Atunci când ești stângaci există și avantaje și dezavataje, însă cercetărorii nu pot spune dacă folosirea dominantă a mâinii stângi este un defect ori o calitate.

Foarte mulți părinți sau profesori își obligă copiii să scrie cu mâna dreaptă, astfel, stâgacii își folosesc mult mai bine mâna dreaptă, spre deosebire de dreptaci, care nu își folosesc mâna stângă cu prea multă iscusință.

Iată câteva lucruri neobișnuite despre stângaci pe care sigur nu le știai până acum:

1. Doar 10% din populația lumii este stângace;
2. Din 1992, pe 13 august se sărbătorește Ziua Internațională a Stângacilor;
3. 4 dintre ultimii 7 președinți SUA au fost stângaci;
4. 1 din 4 astronauți sunt stângaci;
5. 40% dintre jucătorii de tenis sunt stângaci;
6. În Asia sunt cei mai mulți stângaci, iar în Africa cei mai puțini;
7. În unele culturi, este considerat nepoiticos sau chiar interzis prin lege să fii stângaci, iar în Evul Mediu stângăcia se pedepsea cu moartea. În alte culturi, a fi stângaci înseamnă că ești norocos și că atragi asupra ta bogăția.
8. Stângacii se înfurie mai repede decât dreptacii;
9. Stângacii sunt mai înclinați spre activități creative, sportive, artistice, muzicale;
10. Conform psihologilor și cercetătorilor, stângacii sunt mai independenți, mult mai inteligenți, mai adaptabili și mai rezistenți presiunilor sociale;
11. Stângacii sunt mai creativi, mai eficienți și mai rapizi atunci când vine vorba de îndeplinirea sarcinilor;
12. Stângacii tind să câștige mai mult decât dreptacii;
13. Stângacii trăiesc emoțiile mult mai intens;
14. Bărbații stângaci sunt cu 50% mai mulți în lume decât femeile stângace;
15. Stângaci celebri: Leonardo da Vinci, Einstein, Newton, Picasso, Alexandru cel Mare, Iulius Caesar, Napoleon, Michelangelo, Beethoven, Benjamin Franklin, Henry Ford, Barack Obama, Oprah Winfrey, Bill Gates, Regina Mamă, Charles Darwin, Fidel Castro, Paul McCartney, Charlie Chaplin, Lewis Carroll, Mozart, Nietzchie, Mark Twain, Prințul William.


sursa – blogdeparinti.info si http://prafdestele.net/15-curiozitati-pe-care-nu-le-stiai-despre-stangaci/
Adormirea Maicii Domnului - mutare la viata


Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. In aceasta zi sarbatorim atat moartea si ingroparea Maicii Domnului, cat si inaltarea ei la cer. Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti", termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta, in alt mod de existenta. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).


Potrivit Traditiei, adormirea Maicii Domnului a fost vestita de de Arhanghelul Gavriil. Sfantul Maxim Marturisitorul, cel care a redactat "Viata Maicii Domnului", spune ca Arhanghelul Gavriil intinzandu-i ramura de finic, i-a grait: "Fiul si Domnul tau te cheama: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astazi, asa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pamantului, asa vei bucura de ostirile ceresti prin urcarea ta, cea binecuvantata care ai facut sa straluceasca inca si mai mult sufletele sfintilor".

Dupa ce a fost instiintata de Sfantul Arhanghel Gavriil ca va trece din lumea aceasta la viata vesnica, Fecioara Maria i-a intarit pe cei apropiati prin cuvintele: "Nu faceti din mutarea mea pricina de doliu, ci umpleti-va de bucurie si mai mare. Doresc sa merg la Fiul meu, Cel ce daruieste tuturor fiinta si viata. Si cand ma voi duce la El, nu voi inceta sa ma rog si sa mijlocesc pentru voi, pentru toti crestinii si pentru lumea intreaga, ca Cel ce o judeca in milostivirea Sa, sa se milostiveasca de toti credinciosii si sa-i intareasca si sa-i duca pe calea vietii, iar pe cei necredinciosi sa-i intoarca si sa-i faca pe toti o singura turma a Bunului Pastor, care si-a dat sufletul pentru oile Sale si le cunoaste si ai Sai il cunosc!"

Apoi a multumit Domnului pentru toate, iar Mantuitorul a venit la ea impreuna cu cetele ingeresti si i-a zis: "Fericita fii si sa se bucure inima ta. Pentru harul care ti-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tau cu sfintenie nu va fi lepadat, ci va afla mangaiere si milostivire in aceasta viata si veacul viitor. Iar tu intra in salasurile cele vesnice cu pace, bucurie ca sa vezi slava mea si sa te bucuri prin harul Duhului Sfant". Dupa aceste cuvinte, Maica Domnului si-a dat obstescul sfarsit. Si-a incredintat sufletul Fiului ei. In icoana Adormirii Maicii Domnului, Fecioara Maria este reprezentata stand intinsa pe pat, in mijlocul Apostolilor, in vreme ce Hristos primeste in brate sufletul Maicii Sale, simbolizat printr-o figura mica de copil imbracat in alb.

Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii pentru vestirea Evangheliei, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la inmormantarea Maicii Domnului.

Trupul Maicii Domnului a fost asezat intr-un sicriu de Apostoli. In timp ce era dus spre mormant, un evreu cu numele Antonie s-a apropiat de sicriu cu gandul de a-l rasturna. Cand acesta a pus mana pe sicriu, un inger i-a taiat amandoua mainile "fara de veste odata cu orbirea i s-au taiat si mainile ce au ramas lipite de pat..." (Acatistul Adormirii, condac 4). Antonie, recunoscandu-si greseala, a primit vindecare si a devenit un marturisitor al lui Hristos.

Potrivit Traditiei, Apostolul Toma nu a fost prezent la inmormantare, sosind trei zile mai tarziu. A cerut sa se deschida mormantul Maicii Domnului pentru a-i saruta mainile acesteia, dar intrand in mormant, l-a aflat gol. Toti cei prezenti au cunoscut ca trupul ei nu mai era in mormant, fusese ridicat la cer, locul unde se afla si sufletul ei.

Sfintii Parinti spun ca nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a intrupat Dumnezeu - Cuvantul, sa ramana in mormant si sa fie dat stricaciunii. Dupa cum trupul ei a ramas fara stricaciune, adica feciorelnic, in timpul nasterii lui Hristos din ea, tot asa a ramas trupul ei fara stricaciune intru adormirea si mutarea ei de la viata pamanteasca, la viata cereasca.

Mormantul in care a fost pusa Maica Domnului, a fost identificat in Ierusalim, cu toate ca sunt persoane care afirma ca Fecioara Maria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut multi ani dupa Inaltarea Domnului.

Adormirea Maicii Domnului fiind mutare la viata, nu este zi de intristare, ci de bucurie.


La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfintei Maria.

Adrian Cocosila
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/adormirea-maicii-domnului/adormirea-maicii-domnului-mutare-viata-146188.html

joi, 10 august 2017

Armonia in famile si nu numai...

Buna ziua, in aceasta "lunga vara fierbinte". Un articol despre suferinta psiho-emotionala la care deseori suntem supusi, chiar in cadrul familiei, il postez azi acum si aici... Imi doresc sa il cititi si sa analizati cu sufletul deschis, pentru a va elibera de starile de vina, pe care uneori le putem avea.

Va doresc zile senine ( dar fara canicula) mai ales in inima.
Va multumesc, Alexandra Hinda



Cele CINCI secrete de retinut despre membrii toxici ai familiei
Emanoil Hociota
.
Despartirea sau renuntarea la un prieten toxic este un lucru si exista multe sfaturi care te pot ajuta sa faci acest lucru, dar cum ramane cu renuntarea la un membru toxic al familiei?
Cei mai multi dintre noi nu putem sa ne indepartam pur si simplu de o persoana care face parte din familia noastra sau nu consideram ca este cel mai potrivit lucru pe care-l putem face. Cu toate acestea, ce facem atunci cand un membru al familiei noastre reuseste sa ne distruga viata cu toxicitatea sa? Care este atitudinea corecta in fata sentimentelor noastre de confuzie, de tradare, de durere si de obligatie?
  In primul rand, trebuie sa accepti faptul ca nu toate familiile sunt sanatoase. Nu toate familiile sunt construite pe premisa de respect, dragoste si sprijin reciproc. Uneori “familie” inseamna pur si simplu impartasirea unei linii genealogice.
In al doilea rand, trebuie sa intelegi ca un membru toxic al familiei poate trece printr-o etapa dificila din viata sa. Acesta poate fi bolnav, cronic ingrijorat sau lipsit de ceea ce are cu adevarat nevoie din punctul de vedere al iubirii si al sprijinului emotional. Astfel de oameni trebuie sa fie ascultati, sprijiniti si ingrijiti. Cu toate acestea, indiferent de cauza necazurilor lor, tot ar putea fi necesar sa te protejezi in continuare de comportamentul toxic al persoanei respective.
  Ceea ce ar trebui sa retinem din asta este ca fiecare caz este un pic diferit, dar in orice caz de acest gen exista anumite principii universale pe care ar trebui sa ni le amintim de dragul nostru.

#1. Persoana respectiva nu este neaparat o persoana rea, dar nu este persoana potrivita alaturi de care sa-ti petreci timpul zi de zi.
Nu toate persoanele toxice sunt chinuitoare si nepasatoare dintr-un motiv anume. Unele dintre aceste relatii implica oameni carora le pasa de tine – oameni care au intentii bune, dar care sunt toxici pentru ca nevoile si modul lor de a trai te forteaza pe tine sa-ti compromiti fericirea. Si, cu toate ca este dificil, trebuie sa ne distantam indeajuns pentru a reusi sa traim cu adevarat. Pur si simplu nu te poti distruge pe tine insuti zi de zi, de dragul altcuiva. Trebuie sa faci din bunastarea ta o prioritate. Indiferent daca asta inseamna in cazul tau, sa petreci mai putin timp alaturi de persoana respectiva, sa iubesti un membru al familiei de la distanta sau sa renunti complet la relatia respectiva. Ai tot dreptul sa creezi un spatiu sanatos pentru tine.

#2. Oamenii toxici se ascund in mod ingenios in spatele agresivitatii pasive.
Comportamentul pasiv-agresiv poate lua multe forme, dar poate fi in general descris ca fiind o forma de agresiune non-verbala,  care se manifesta sub forma unui comportament negativ. In loc sa exprime cu adevarat ceea ce simte, persoana respectiva face gesturi subtile, enervante, indreptate catre tine. In loc sa spuna in mod deschis ceea ce ii supara, acestia gasesc modalitati mici si meschine de a te intepa pana in momentul in care te superi. Aceasta este, in mod evident, o situatie caracteristica relatiilor toxice. Aceasta arata ca persoana respectiva este setata pe o comunicare lipsita de onestitate si de deschidere fata de tine. Aminteste-ti, fiintele umane normale nu vor simti nici macar un singur motiv sa afiseze un comportament pasiv-agresiv fata de tine, in cazul in care se simt in siguranta pentru a se exprima. Cu alte cuvinte, ei nu vor simti nevoia sa se ascunda in spatele agresiunii pasive in cazul in care simt ca nu vor fi criticati si judecati pentru ceea ce gandesc. Asa ca, explica-le in mod clar membrilor familiei faptul ca ii accepti asa cum sunt si ca nu este obligatoriu ca acestia sa adere la opiniile si ideile tale, dar ca ti-ar placea sa ai parte de sprijinul lor. In cazul in care acestora le pasa de tine, cu siguranta ti-l vor oferi sau cel putin vor face un mic compromis. In cazul in care refuza si agresivitatea lor pasiva continua, va trebui sa aplici sfaturile oferite la punctul #1 si anume sa creezi un spatiu sanatos pentru tine.

#3. Acestia vor incerca sa te intimideze daca le permiti.
Fiecare dintre noi am auzit despre batausii din curtea scolii, dar cel mai adesea cei mai mari “batausi din curtea scolii” sunt chiar membrii familiei. “Bullying” este un fenomen intalnit in randul celor mici, dar asta nu inseamna ca ii ocoleste pe adulti. Acest tip de hartuire nu este in regula. Nimeni nu are dreptul sa asalteze cine esti, ca persoana. Din pacate, unii oameni nu vor fi fericiti pana in momentul in care nu ti-au pus ego-ul la pamant si pana nu au calcat pe el.  Nu le da oamenilor aceasta libertate.  Nimeni nu are puterea de a face asta decat daca le oferi tu aceasta putere. Este nevoie de o doza mare de curaj pentru a le tine piept vrasmasilor, dar si de mult mai mult pentru a le tine piept familiei si prietenilor. Constientizeaza modul in care esti tratat de oamenii apropiati din jurul tau si de loviturile subtile pe care le arunca. Atunci cand este necesar, confrunta-te cu ei.

#4. Nu ar trebui sa te negijezi pe tine insuti, doar pentru ca ei o fac.
Practica auto-ingrijirea in fiecare zi. Serios, daca esti fortat sa traiesti sau sa lucrezi cu o persoana toxica, atunci asigura-te ca petreci indeajuns de mult timp singur, pentru a te odihni si recupera. Necesitatea de a juca rolul “adultului concentrat si rational” in fata toanelor toxice te poate obosi enorm, iar daca nu esti atent, toxicitatea te poate infecta. Membrii toxici ai familiei te pot tine treaz noaptea pana tarziu in timp ce te intrebi “Oare fac ceea ce este corect? Oare chiar exista un motiv real pentru care ma dispretuiesc atat de mult? Nu pot sa cred ca a facut asta! Ma simt atat de ranit!”. Ganduri ca acestea te pot chinui saptamani, luni sau chiar ani. Uneori, acesta este scopul unui membru toxic al familiei, acela de a te aduce in pragul nebuniei si de a te face sa pari ca tu esti cel care este nebun. Cu toate acestea, deseori nu au nici o idee cu privire la motivul pentru care se comporta astfel si nu pot vedea dincolo de propriile lor nevoi emotionale. Si din moment ce nu poti controla comportamentul acestor persoane, este foarte important sa ai grija de tine, asfel incat sa ramai centrat, sanatos si gata sa traiesti pozitiv in fata negativitatii atunci cand esti nevoit sa faci asta.

#5. Desi pare dificil, nu lua comportamentul lor toxic in nume personal.
Ei sunt, nu tu! Este important sa intelegi foarte bine acest lucru. Membrii toxici ai familiei vor incerca probabil sa sugereze faptul ca ai facut ceva gresit. Si pentru ca butonul vinovatiei este destul de mare pentru multi dintre noi, chiar si implicand ca am fi facut ceva gresit acestia ne pot rani increderea in noi insine si in hotararile noastre. Nu le permite sa faca asta. Aminteste-ti ca in viata ta isi face aparitia o mare libertate atunci cand iei decizia de a nu lua comportamentul celorlalti in nume personal. Cei mai multi oameni toxici afiseaza un comportament toxic nu numai fata de tine, ci fata de majoritatea oamenilor cu care interactioneaza. Chiar si in momentele in care situatia pare personala – chiar daca te simti insultat in mod direct – de obicei nu are nimic de-a face cu tine. Ceea ce spun si ce fac ceilalti oameni, opiniile pe care le au acestia, se bazeaza in intregime pe propria lor auto-reflectie.

sursa:http://e-dimineata.ro/cele-cinci-secrete-de-retinut-despre-membrii-toxici-ai-familiei/

duminică, 6 august 2017

Schimbarea la Faţă a Domnului, ziua în care se spune că nu mai creşte iarba, iar rugăciunile se împlinesc 4 august 2017.


Schimbarea la Faţă a Domnului, socotită zi de hotar pentru vară, este sărbătorită de credincioşi duminică, pe 6 august. Considerat unul dintre marile praznice ale creştinismului, fiind dezlegare la peşte pentru cei care au postit, de Schimbarea la Faţă sunt legate tradiţii şi obiceiuri deosebite. Se spune că pe 6 august nu e bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte nici iarba.   Lucrările teologice spun că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, spun scrierile teologice. Nu se lucrează, se merge la biserică. 
În tradiţia populară, sărbătoarea a adus cu sine în satele din Bărăgan o serie de superstiţii. Ea constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează şi la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează şi se împart. 
În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. 
''Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea)”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. 
Gândacii caută adăpost în pământ. Oamenii de la ţară din Bărăgan respectă cu sfinţenie această zi. 
Odată cu 6 august, atunci când se celebrează acest eveniment religios, frunzele încep să se veştejească, apele se răcesc, păsările călătoare pornesc a-şi croi drum spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă. 
“Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi, nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. 
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. 
Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi”, spun specialiştii în Etnografie. 
Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Faţă să se facă dezlegare la peşte, pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii. Dacă plouă, toamna va fi mohorâtă. 
În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. 
"Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora", explică părintele Paul Tudorache, paroh la biserica Sf.Cuvioasă Parascheva din Călăraşi. 
Dacă în Ziua Schimbării la Faţă, vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. 
În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plină de ninsori. Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarbă şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. 
Acum se culeg şi ultimele plante de leac. 
În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se strepezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.  


sursa:http://adevarul.ro/locale/calarasi/schimbarea-fata-domnului-ziua-spune-nu-mai-creste-iarba-rugaciunile-implinesc-1_595b83be5ab6550cb8c98dd4/index.html

vineri, 4 august 2017

Răspunsul nostru, nu ar trebui să depindă de acțiunile celuilalt

Bună dimineața, prieteni dragi,


Nici căldură exagerata, nici gerul nu poate opri ceea ce simțim. Mereu, atunci când ne înfierbântăm din cauza vremii, a vremurilor, gândul la prieteni, ne poate răcori, la fel cum nici gerurile cumplite, nu sunt capabile sa ucidă căldură sufletelor. Sigur, cel puțin unu dintre voi, ați întrebat, in gând, e drept, de ce am abordat acest mod de trecere de la căldură sufocanta, la gerul suparator al iernilor. Gândirea a fost simpla ca in totdeauna, pentru a pastra o atmosfera moderata, asemenea gândirii noastre.  
Viața ne plimba la fel, ducându-ne in situații diverse, ce implică hotărâri cu o gândire limpede. Un exemplu simplu ar fi urmatorul: 

"Atunci când ne întâlnim cu mari tragedii în viață, putem reacționa în două feluri – pierzându-ne speranța și cedând unor obiceiuri autodistructive, sau alegând să le vedem ca oportunități de a ne găsi puterea interioară". 

Nu este ușor să hotăram calea, dar totul depinde de noi, de ceea ce ne dorim sa realizam, de telurile finale vizate, dorite si efortul pentru a le realiza.  Așa cum spuneam mai sus, "Oamenii aleg diferite căi pe drumul către împlinire și fericire. Doar pentru că nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au rătăcit". Se  întâmplă ca in foarte multe situații, superficialitatea in gândire, in acțiune, sa ne "arunce" pe drumuri greșite si mai grele, dar fiind mereu lucizi, chiar daca pornim pe o alta cale (așa cum rezolvam problemele in matematica, prin metode diferite) rezultatul este același. 
De regula, noi oamenii suntem nemulțumiți, când nu toate se potrivesc dorințelor noastre... Sa încercam, sa invatam ca doar automulțumirea si împăcarea cu noi, jn funcție de eforturilor depuse de noi si de rezultatele obținute. Unul din înțelepții lumii, demn de luat in seama, spune: 

"Atunci când ești nemulțumit, vrei întotdeauna mai mult, mai mult, mai mult. Dorința nu îți poate fi niciodată satisfăcută. Dar atunci când practici o stare de autosuficiență și mulțumire, poți să îți spui: Da, am deja tot ceea ce am nevoie cu adevărat "

Pentru a nu părea cicălitor, așa cum spunem noi romanii, bătând mereu pasul pe loc, ma retrag ușor, lăsând timpul necesar pentru toți, sa facem analize pertinente, privind  viața cu toate bunele si relele existente. 
Sper ca vom reuși toți sa ne desteptam, sa ne stabilim corect directia, modul de acțiune, fara a ne lăsa influentati de cei din jur. 
Așa am ales titlul pentru tema de astăzi: "Răspunsul nostru, nu ar trebui să depindă de acțiunile celuilalt ". 
Așa cum îmi doresc pentru mine, familia mea, pentru voi, prietenii mei dragi, pentru toți cei ce merita sa fie numiți OAMENI, sa ne bucurăm de mult dorita Pace, de Lumină, de Liniștea sufleteasca, invaluiti de Marea Iubire necondiționată, atât de dorita si așteptată de toti. Va îmbrățișez pe toti, cu toată dragostea, prețuirea, respectul, prietenia si dorul, atât de vechi si mereu actual. Mereu același vechi prieten, mereu cu dorința plina de setea revederii. Cu mult drag, Petru H.

marți, 1 august 2017

Postul Adormirii Maicii Domnului

In data de 1 August incepe o perioada de post, cunoscuta in religia crestin ortodoxa  ca Postul Adormirii Maicii Domnului. Nu eu va voi da sfaturi despre aceste zile de post, aveti mai jos randuri scrise de cei in masura sa o faca
Eu spun doar, ca este o perioada de reculegere, cercetare si purificare a sufletelor si trupurilor noastre si mai adaug cateva invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov, pentru cine doreste sa le citeasca,

Va multumesc Alexandra Hinda

Invataturi de viata ale Sfantului Serafim de Sarov

Bea apa din izvorul de unde beau caii.
Calul dintr-o apa rea nu va bea niciodata.
Asterne-ti acolo unde isi face culcus pisica.
Mananca fructul, care a fost atins de un vierme.
Culege cu indrazneala ciuperca pe care stau gazele.
Sadeste pomul acolo unde sapa cartita.
Casa cladeste-o pe locul unde se incalzeste sarpele.
Fantana sap-o acolo unde se adapostesc pasarile pe arsita.
Culca-te si trezeste-te odata cu pasarile – vei culege toate grauntele de aur ale zilei.
Mananca mult verde – vei avea picioare puternice si inima rezistenta, precum vietuitoarele codrului.
Inoata des – si te vei simti pe pamant precum pestele in apa.
Priveste cat mai des cerul – si vor deveni gandurile tale usoare si limpezi.
Taci mult, vorbeste putin – si in sufletul tau va poposi tacerea, iar duhul iti va fi linistit si plin de pace.
Sfantul Serafim de Sarov


Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.

In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca in acest post se recomanda ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu trebuie sa intelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul. Nu, acest post cauta sa-l mantuiasca impreuna cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de ganduri: "Maine ce voi mai gati?", "Astazi cu ce bani sa mai cumpar bucate de post?", caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste masura cere postul. Faceti din rugaciune mancare pentru vremea postului si veti vedea cat de hranitoare si de ieftina este adevarata mancare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastra, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugaciune. Fara ea, cele doua saptamani de post vor fi chinuitoare si vor parea ca nu mai au sfarsit.

Post cu bucurie!


Adrian Cocosila

Surse:http://www.ganduridinierusalim.com/casa-cladeste-o-pe-locul-unde-se-incalzeste-sarpele/  si http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/adormirea-maicii-domnului/postul-adormirii-maicii-domnului-125686.html